vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – Hermannstadt 1-2. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 18 septembrie 2022, 3:22 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    UTA a pierdut aseară primul meci pe teren propriu din actualul campionat, adversară fiindu-i singura echipă neînvinsă în acest sezon, Hermannstadt. A fost o înfrângere neașteptată și pentru că arădenii veneau după o victorie la Botoșani, acolo unde timp de o repriză au prestat un joc foarte bun, dar și pentru că au început partida în avantaj după golul reușit de Postolachi din penalty.

    După meci, în urma declarațiilor celor din staff-ul tehnic, înfrângerea Bătrânei Doamne nu a mai părut tocmai surprinzătoare. „Îi cunoaștem deja, nu erau pregătiți mental pentru acest joc”, spunea Marin Dună, asistentul lui Poenaru. Dacă nici în fața unei echipe invincibile nu se pot motiva jucătorii chiar ne rămân puține de spus…

    Cert este că UTA a repetat același joc tern din partida de pe teren propriu cu Chindia. Aceeași construcție lentă, aceleași greșeli individuale, aceleași pase greșite, aceleași nesincronizări și aceeași crispare în ultima treime.

    O înfrângere grea pentru UTA, venită în ultima secundă, într-un moment în care campionatul se întrerupe și urmează o serie infernală de meciuri cu Farul, CFR, FCSB și CS Universitatea Craiova.

    Sibienii au venit la Arad și au jucat exact ceea ce știu, exact ceea ce i-au dus la rezultatele pe care le au în acest moment și care i-a propulsat pe podiumul Superligii. Joc foarte bun de posesie, o defensivă excelentă, un mijloc condus fantastic de Baba Alhassan și o progresie cu o dinamică foarte bună în care mereu erau liberi cei din benzi, Oroian sau Balaure, iar Paraschiv a arătat o foarte bună mobilitate deși nu și-a creat mari ocazii la poarta lui Iacob.

    Chiar dacă victoria a venit în ultima secundă, Hermannstadt a arătat mai ales după minutul 28, minutul în care a încasat golul, că este o echipă în adevăratul sens al cuvântului și nu o adunătură de jucători cu anumite calități. Iar din acel minut 28, Hermannstadt a fost superioară grupării arădene.

    poenaru 1

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 4 – Dacă la Botoșani a încasat un gol din două șuturi pe poartă, acum, Florin a primit două din două. NU știm dacă alți portari din Superliga ar fi putu face mai mult în acele situații de singur în fața lui Baba Alhassan, dar pentru portari cifrele vorbesc cel mai bine. Altfel, fără a exagera, jocul slab al coechipierilor săi, lipsa de curaj , jocul la alibi al acestora, au făcut din Iacob, mai ales în prima repriză, unul dintre cei mai buni pasatori din echipa lui Poenaru. Am asistat la faze în care Iacob a fost un veritabil coordonator de joc, în care tot a doua pasă era pentru el.

    Marko Vukcevic – 5 – Depășit în câteva rânduri de combinațiile dintre Opruț și Oroian, Marko nu a avut un randament foarte bun nici pe progresie. O singură dată a ajuns periculos în preajma careului advers, dar după ce a trecut ușor de adversarul direct centrarea sa s-a oprit în piciorul lui Stoica.

    Alexandru Benga – 6,5 – S-a achitat foarte bine de sarcinile defensive, a urcat des în careul advers la fazele fixe ale arădenilor dar fără succes și i-a lipsit poate un metru pentru a marca golul victoriei la faza premergătoare golul victoriei înscris de sibieni. Așa cum am mai spus-o, prin evoluțiile sale dar și prin atitudinea și seriozitatea arătate în teren, Benga ar merita în acest moment banderola de căpitan al echipei.

    Andrei Chindriș – 5 – Un joc slab al fundașului sosit în această vară la Arad. Deși a câștigat mai multe dueluri unu la unu, Chindriș a fost nehotărât șa faza care a dus la marcarea primului gol, atunci când a ezitat să lovească mingea venită de la Butean, după care a ezitat și să-l faulteze pe Baba Alhassan plecat în viteză spre poarta lui Iacob. A greșit foarte multe pase, iar la ultima fază a jocului, nu a coordonat deloc defensiva prinsă pe picior greșit de același Baba Alhassan după doar două pase, Opruț spre Petrescu și apoi Petrescu spre Baba Alhassan.

    Erion Hoxhallari – 5 – Multe pase greșite, încercări de driblinguri în zona mediană în urma cărora a pierdut mingea și o singură fază la care a pus pericol pentru careul advers, chiar ceea în urma căreia s-a dictat penalty-ul transformat de Postolachi.

    Idriz Batha – 5 – Mult prea agitat. A început bine, cu un șut – slab – la poartă, după care a greșit chiar și atunci când a încercat să facă bine, asta tocmai din cauză că este mereu mult prea agitat, poate chiar mult prea motivat. O minge respinsă din plonjon cu capul la mijlocul terenului i-a pus pe un contraatac foarte periculos pe cei de la Sibiu, o alta pe care a încercat să o degajeze a trimis-o violent în coechipierul său Cascini și din nou cei de la Sibiu au avut o bună oportunitate de atac. Apoi rămâne de neînțeles de ce tocmai el, cel mai avertizat jucător din Superliga, a sărit să facă dreptate la disputa dintre Alhassan și Ubbink, fază la care a încasat cartonaș galben și automat Poenaru s-a văzut nevoit să-l înlocuiască. La faza primului gol, a fost prea lent și nehotărât în duelul său cu Alhassan. Acolo era faza la care trebuia să fie mai războinic și să facă un fault tactic undeva la 30-35 de metri de poarta lui Iacob.

    Paul Anton – 4 – Nu a adus nimic bun în jocul echipei sale. Absent în jocul de construcție, a interceptat câteva mingi în treimea medie dar toate au ajuns la adversari, iar la faza golului victoriei înscris de Alhassan a stat foarte departe de el deși era singurul care-l putea marca în dinamica fazei care a urmat după ratarea arădenilor.

    Juan Bautista Cascini – 4 – Din păcate, statistica ne arată că UTA este dependentă de evoluțiile lui Cascini. Atunci când el a fost cel mai bun, UTA a câștigat, așa cum s-a întâmplat cu U Cluj, cu FC U Craiova sau la Botoșani, meciuri în care fie a înscris, fie a dat pasă de gol. Ieri, însă, argentinianul a fost complet defazat, lent și vizibil obosit, dar și foarte inexact în execuții, elocventă fiind faza la care a luftat în propriul careu.

    Florentin Matei – 4 – Trimis în teren pentru mai multă creativitate și pentru a ține mai mult și mai bine de minge, Matei nu a făcut altceva decât să joace mic, să se învârtă pe loc, să paseze înapoi și să se accidenteze…

    Claudiu Negoescu – 5 – A intrat cu entuziasm și în primele minute a reușit să obțină două lovituri libere și un cartonaș galben pentru adversar. Apoi, jocul său s-a stins, a încercat să dea pase decisive complet ratate și a avut și el un luft la care a oftat întreaga tribună…

    Albert Stahl – 5 – Departe de evoluțiile pe care le-a avut cu Chindia și cu Botoșani, Albert rămâne cu meritul de a obține penalty-ul din care s-a deschis scorul. În rest, a fost mereu în contratimp sau cu un pas în urma adversarului direct.

    Desley Ubbink – 4 – Evoluție extrem de slabă a olandezului. Trimis însă de la pauză în teren pentru a organiza puțin atacurile echipei sale, Ubbink a evoluat mai mult în zona dintre 30 și 50 de metri și a ieșit în evidență doar la loviturile libere pe care le-a executat, una singură fiind mai periculoasă, atunci când Muțiu a respins de lângă prima bară. Pare și nepregătit fizic, el nefiind capabil niciodată să câștige un duel direct cu adversarii săi.

    Raul Șteau – 4 – După evoluția bună de la Botoșani, a venit reculul. A alergat în gol tot meciul, a pierdut majoritatea mingilor pe care le-a jucat și nu a creat nimic periculos în zona careului advers.

    Wesley Jobello4 – Parcă a jucat la alibi. NU și-a asumat nici o acțiune pe cont propriu, a căutat mereu să joace cu primul om, fie că a fost Hoxhallari, fie Csscini sau Batha, și chiar a evitat la unele faze să se implice în duelurile directe.

    Claudiu Keșeru – 4,5 – Mereu în contratimp, mereu prins pe picior greșit de pasele coechipierilor sau de devierile lui Postolachi, foarte departe de careul advers deși juca ca atacant, incapabil să controleze mingile pe care le-a avut la picior, Keșeru s-a remarcat la penultima fază a meciului când a centrat paralel cu linia porții adverse dar nici Postolachi și nici Benga nu au ajuns la acea minge.

    Virgiliu Postolachi – 6 – Risipă mare de efort, și-a asumat transformarea penalty-ului a șutat o dată periculos în exteriorul plasei laterale și a câștigat poate mai mult de zece dueluri la cap în treimea adversă, dar mereu coechipierii săi au fost pra lenți pentru a ajunge la acele mingi. S-a remarcat chiar și prin câteva intervenții în propriul careu.

    Antrenor Ilie Poenaru – 4 – Un meci pierdut de Poenaru în fața lui Măldărășanu poate dinainte de a începe tocmai pentru că nu a reușit să își pregătească mental echipa pentru un astfel de joc. UTA lui Poenaru este aceeași echipă cu o construcție extrem de lentă, cu pase mereu spre propriul portar sau între fundașii centrali, iar când intră în criză de timp se apelează la jocul la întâmplare cu mingi lungi trimise de Vukcevic sau Hoxhallari spre careul advers. Nici schimbările efectuate nu au adus lumina în jocul întunecat al echipei sale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.