Notele Bătrânei Doamne: UTA – FC U Craiova 3-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad





Este o plăcere să revenim cu rubrica „Notele Bătrânei Doamne”, cu evaluarea jucătorilor echipei UTA după un meci în care gruparea arădeană a făcut spectacol în partida cu FC U Craiova și și-a adjudecat cele trei puncte dar și locul 7 în ediția de campionat 2023-2024.
UTA a pornit foarte greu ediția actuală de campionat și mulți am fost cei care eram pesimiști până într-acolo încât nu vedeam șanse de salvare de la retrogradare după ce anul trecut cu un lot teoretic mai valoros s-a ajuns la barajul pentru supraviețuirea în primul eșalon.
Anul acesta nu a mai fost cazul. Dimpotrivă… UTA a fost la un singur joc de play-off și a dominat categoric competiția în play-out acolo unde în opt meciuri a obținut cinci victorii și două remize. Așa cum am scris și ieri, s-au făcut speculații asupra jocului cu FC U Craiova, la fel cum s-au făcut și la Iași. În ambele meciuri UTA și-a respectat blazonul, iar acum cu toții așteptăm să continue și la partida cu Dinamo să facă același lucru.
UTA a fost superioară aseară la toate capitolele. Iacob și-a făcut pe deplin datoria în poartă, linia defensivă a funcționat la parametri buni și foarte buni, Stolnik și Conte având un joc foarte solid, la mijloc UTA a fost stăpână, iar în atac Luckassen, alături de Imoh sau Omondi, cu sprijin de la Rareș Pop sau Micovschi, au creat multă panică prin careul lui Gurău.
A fost un joc câștigat în primul rând cu atitudinea, exact ceea ce a lipsit Bătrânei Doamne atâția ani de când a promovat. Mereu am auzit povești că echipa nu a fost motivată la diferite jocuri, iar aseară chiar asta a făcut diferența iar aici este meritul lui Mircea Rednic.
NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE
Florin Iacob – 7,5 – A avut câteva intervenții foarte bune, poate cea mai dificilă fiind cea la șutul lui Baeten la care a respins mingea în bară. A dat siguranță echipei și chiar a avut câteva ieșiri foarte bune pe centrările adversarilor.
Tiberiu Căpușă – 6,5 – S-a achitat destul de bine de sarcinile defensive și chiar a avut o bună ocazie la poarta lui Gurău dar a ratat execuția.
Marko Stolnik – 8 – Meci foarte bun făcut de croat care și-a câștigat toate duelurile directe cu adversarii și a arătat și un bun plasament.
Ibrahima Conte – 8 – Joc aproape perfect al fundașului Bătrânei Doamne care a avut câteva intervenții excelente, cea mai dificilă fiind cea de la mingea respinsă în față de Iacob, iar Conte l-a blocat în 6 metri pe Blănuță.
Răzvan Trif – 7 – Joc solid al fundașului titularizat ieri de Rednic, care pe lângă că și-a văzut foarte bine de fișa postului din punct de vedere defensiv a venit și cu o pasă de gol pentru Rareș Pop.
Diogo Rodrigues – 6 – Intrat în locul lui Trif, Diogo nu a prea apucat să se încălzească și dacă era mai decis putea chiar să marcheze sau să scoată mai mult la faza din finalul partidei în care a scăpat pe contraatac.
Cristian Mihai – 7 – Joc sigur al juniorului arădean care în ciuda vârstei fragede a dominat zona mediană în fața unor jucători mult mai experimentați cum ar fi Vlad Achim sau chiar Bauza.
Cătălin Vulturar – 6,5 – Din punct de vedere tactic a jucat foarte bine dar parcă cu toții așteptăm de la el și un pic de strălucire, un pic de condiment în jocul său.
Joao Pedro – 7 – Revenit după accidentare, Pedro și-a înscris repede numele pe lista marcatorilor, FC U Craiova fiind victima lui preferată, fiind la al doilea meci în care înscrie contra ei.
Rareș Pop – 8 – A fost aplaudat de întregul stadion la înlocuirea sa din minutul 58. Evoluțiile sale din ultimele etape ne fac să-l regretăm și mai mult pe poate cel mai iubit fotbalist pe care l-a dat Aradul de la Dennis Man încoace. Golul a fost o încununare a tot ceea ce ne-a arătat de la debutul în Liga I tot în fața celor de la FC U Craiova.
Claudiu Micovschi – 7 – Rezervă la meciul de ieri, „Mico” a intrat și a contribuit decisiv la golul de 3-0 cu acel șut respins de Gurău până la Pedro. A și ratat o ocazie imensă în finalul partidei. La sfârșit, cei prezenți pe stadion i-au scandat numele la probabil ultimul său meci „acasă” pe arena Francisc Neuman.
Imoh Ezekiel – 6,5 – A început bine, cu o centrare perfectă la golul lui Luckassen, după care a dispărut mult din joc, iar atunci când apărea trata cu superficialitate unele faze.
Eric Omondi – 7 – A muncit mult deși nu și-a adus contribuția la niciuna dintre reușitele Bătrânei Doamne. De la el a plecat faza de la golul de 2-0. A ratat o mare ocazie la care putea face 3-0, dar Gurău a respins în corner.
Kevin Luckassen – 8 – Evoluții excelente ale batavului în ultimele trei etape în care a marcat de fiecare dată. Pe lângă reușita de 1-0, Luckassen a și reușit un joc foarte solid. Și-a dominat adversarii și a creat multe spații pentru coechipieri.
Antrenor Mircea Rednic – 8,5 – Am putea spune că este victoria sa pentru modul cum a pregătit jocul, pentru alegerea titularilor, pentru schimbări, Pedro intrând cu gol, dar mai ales pentru cum și-a ținut echipa în priză la un meci în care putea să-i lipsească motivația. Nu putem decât să sperăm că așa va fi și la meciul cu Dinamo.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)