sâmbãtã, 15 martie, 2025

Special Arad Logo

    Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu, la firmele care i-ar fi pus la dispoziție mașini

    de - | 5 martie 2025, 11:41 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    3

    Polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) au efectuat, miercuri, 4 percheziții, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru a două societăți.

    Potrivit surselor ziarului Adevărul, perchezițiile au fost realizate la societățile FLAMICOM IMPEX S.R.L. și FLY ISPORT S.R.L.

    Așadar, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) împreună cu ofițerii DICE efectuează patru percheziții domiciliare în cadrul anchetei privind finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.

    Cele două firme își au sediul social în Pitești și punctele de lucru în Râmnicu Vâlcea. Investigația vizează infracțiunile de corupere a alegătorilor, spălare de bani și fals informatic.

    Tot potrivit acelorași surse menționate, Georgescu ar utiliza frecvent autoturisme înmatriculate pe FLAMICOM IMPEX S.R.L. și deținute de RCI LEASING ROMÂNIA IFN S.A.

    Scopul perchezițiilor este colectarea de probe privind tranzacțiile financiare, conturile bancare, sistemele de transfer rapid de bani și relațiile comerciale dintre MARKER & SENZZO MEDIA S.R.L. și cele două firme implicate. De asemenea, anchetatorii urmăresc clarificarea modului în care autoturismele înmatriculate pe FLAMICOM IMPEX S.R.L. au ajuns să fie utilizate de Călin Georgescu.

    Activitățile au loc într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) într-un comunicat.

     

     

    Citește și:

    De Bolojan se tem doar unii candidați, nu și instituțiile statului

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.