Nivelul ridicat al Mureșului a „înghițit” o parte din terasa Ratio de la Ștrandul Neptun | Foto





Nu este neapărat o surpriză faptul că, în urma ploilor abundente, apele Mureșului au crescut ca nivel, însă, spre deosebire de alți ani, acum albiile râului au și terase, iar una dintre ele este amplasată chiar aproape de cursul apei. Ieri, apele au înghițit o parte din terasa de la Ratio, însă acest lucru nu a luat prin surprindere proprietarii restaurantului.
Deși filigoriile și barul din lemn au rămas acolo, mesele și băncuțele și obiectele din bar au fost mutate de muncitori încă dinainte de inundație, după cum ne-a explicat patroana de la Ratio, când am ajuns la fața locului pentru a face fotografii. Deși partea cea mai de jos a terasei există deja de mai bine de doi ani, în care nu a fost victimă a apelor, proprietarii au luau foarte în serios zicala „paza bună trece primejdia rea” și s-au asigurat că eventuala creștere a nivelului Mureșului produce cât mai puține pagube.
Momentan, terasa de la restaurantul Ratio este singura care a fost acaparată de ape, celelalte de pe albia râului fiind situate mai sus, către dig. Rămâne de văzut dacă ploile anunțate pe zilele următoare vor ridica și mai mult nivelul apei și, astfel, le vor afecta și pe acestea.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)