vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nicio mână nu a fost ridicată la întrebarea vicelui Faur: „sunteți de acord să alipim conducta de canalizare din Livada de cea din Grădiște?”

    de Raluca Medeleanu | 20 iulie 2022, 9:05 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    3

    Un grup de oameni din cartierul Grădiște, care locuiesc în casele de pe străzile Ioan Slavici și Vișinului, s-au adunat miercuri, de la ora 18:00, la dezbaterea publică organizată de viceprimarul Aradului Lazăr Faur și de primarul comunei Livada Iosif Bimbo, pentru a primi lămuriri despre proiectul ce prevede crearea unui sistem de canalizare la Livada, care ar urma să fie alipit de cel existent în Grădiște, într-un punct aflat la intersecția străzilor menționate, ca apoi să fie direcționat către stația de epurare din municipiu.

    Proiectul a fost întâmpinat cu semne de întrebare de consilierii locali, care l-au retras de la vot în ședința de la începutul lunii iunie și care au participat săptămâna trecută la o ședință tehnică similară până într-un punct cu dezbaterea publică de astăzi, prin care le-au fost expuse datele tehnice de către reprezentanți ai Companiei de Apă. Finalul ședinței respective nu a indicat că ar fi adus la o concluzie finală, scepticismul rămânând încă în aer. Consilierii nu au fost convinși că proiectul nu va afecta totuși canalizarea din municipiu și nici că reparațiile ulterioare a părților de carosabil de pe străzile din Grădiște ar urma să fie efectuate ca la carte, astfel că a venit sugestia din partea vicelul Faur să se organizeze și o dezbatere publică, alături de locuitorii din zonă, la fața locului.

    Ajungem astfel la dezbaterea publică de miercuri seara, care a debutat cu câte un discurs al primarului Bimbo și o prezentare din partea Serviciului Urbanism Livada și a Companiei de Apă Arad, marșându-se din nou pe necesitatea introducerii canalizării la Livada și cum că această variantă este cea mai fezabilă și rapidă dintre variantele existente. Alte variante ar fi ca Livada să-și construiască propria stație de epurare (cu costuri mult mai mari), o variantă deloc îmbrățișată de staff-ul Companiei de Apă, care e de părere că ar fi prea complicat de gestionat, ori pur și simplu amânarea din nou a lucrărilor până când se pune în practică proiectul pe fonduri europene al Consiliului Județean, cu inelul de conducte de canalizare ocolitor pe centura municipiului, la care s-ar putea racorda și Livada, însă proiectul respectiv este estimat să dureze până în 5 sau chiar 8 ani până la realizare.

    294283811 1738838199791582 4621201232334111276 n

    Pentru comuna Livada, a explicat primarul Bimbo, cea mai convenabilă variantă este așadar această alipire, pentru care există deja 800.000 euro în bugetul comunei, disponibili strict pentru lucrările de pe raza municipiului Arad și, în plus, încă 15 milioane de lei din totalul de 33 milioane de lei pentru întregul proiect. Primele discuții aprinse au apărut pe tema bugetul existent și ce asigură el. Nici locuitorii din Grădiște, nici consilierii locali prezenți și nici măcar șeful Serviciului de Administraţie Publică din cadrul Primăriei Arad nu s-au arătat mulțumiți de faptul că planul prevede ca în urma săpăturilor de pe carosabil să fie acoperit cu asfalt doar segmentul care a fost spart. Mai mult, „cârpelile” planificate contrazic și Hotărârea Locală din 2018, care impune ca întreaga parte carosabilă să fie asfaltată, în cazul străzilor cu o singură bandă (cum e cazul str. Ioan Slavici), ori asfaltarea unei benzi în cazul celor cu două. Primarul comunei Livada a afirmat însă că în suma alocată este calculată acoperirea a doar 80 cm lățime și că nu există bani pentru așa ceva. Totuși, de-a lungul discuțiilor, atitudinea acestuia cât și declarațiile sale s-au tot schimbat, de la „în acest caz părăsim proiectul”, la „vom face o analiză economică”, fără să mai dorească ulterior să recunoască afirmația sa inițială că nu există bani pentru a putea respecta cerințele din această Hotărâre.

    Aceasta nu a fost singura declarație controversată a primarului comunei Livada. În stilul său deja caracteristic, a readus în discuție subiectul cu „apa din Livada dă cancer oamenilor din Arad, pentru că nu există canalizare acolo” (afirmație total nefondată, pentru care a fost din nou certat de consilierii arădeni). Mai mult, a dat de înțeles de mai multe ori că investiția sa e chiar o favoare arădenilor, care vor putea să se folosească în viitor de conducta construită de el pentru a trimite pe sens invers canalizarea și apa pluvială din Grădiște către centură, când va fi ulterior implementat proiectul cu inelul ocolitor.

    Discuții au fost multe, pe variate nemulțumiri, deviindu-se adesea de la subiectul în cauză, însă în principiu problema rămâne aceeași: oamenii din Grădiște nu au încredere în promisiunile că lucrările vor fi făcute de calitate, nu au nici siguranța – deși cei de la Compania de Apă le-au garantat eficiența – că la ploi mai intense nu se va face un „lac” similar cu cel de pe Voinicilor. Amintim că problema din Micălaca adusă în discuție a apărut tot în urma unei alipiri la canalizare, cea din Vladimirescu la conductele din municipiu.

    Doi cetățeni mai vârstnici chiar au identificat un traseu pentru conducta care ar veni din Livada în Grădiște, pentru evitarea spărturilor în carosabil.

    294475708 943410330191956 3231050887326671335 n

    La ora actuală, traseul din proiectul tehnic a primit aprobarea Companiei de Apă pe considerentul că este cel mai scurt și că are conducte de 500, suficient de mari pentru a putea prelua debitul din Livada. Astfel, din Livada, conducta ar veni pe Grădina Poștei, pe Orient, apoi pe Voievod Moga, apoi pe str. Ioan Slavici, iar la colțul cu Vișinului, unde ar fi punctul de unire cu conducta existentă de 500, ar continua până pe Ardealului, unde este o stație de pompare. Altă variantă avută în vedere inițial a fost și pe strada Războieni, dar s-a concluzionat că nu se poate realiza, întrucât în subsolul străzii trec prea multe conducte deja (o magistrală de la CET, conducte de gaz etc.). Totuși, traseul identificat de cei doi cetățeni seniori a fost unul care nu a fost luat în considerare până acum. Varianta acestora era ca după ce intră pe la „Sere” dinspre Livada, conducta să nu mai intre printre străzi, ci să ocolească partea cu casele, nu pe carosabil, ci pe terenul gol de după strada Gelu, direct până la poarta depoului de pe strada Ardealului, fiind astfel necesar să mai fie spart carosabil doar circa 300 metri. Ideea i-a părut demnă de luat în considerare vicelui Faur, iar împreună cu reprezentanții Companiei de Apă și cu primarul comunei Livada au plecat să verifice zona, împreună cu unul dintre cei doi cetățeni, ridicându-se totuși problema că traseul ar fi sau nu prea aproape de calea ferată, întrucât legea cere o zonă de siguranță de cel puțin 50 metri, unde nu se poate interveni.

    294312638 1193752711191978 644780568450068619 n

    Înainte de încheierea dezbaterii publice, care a avut per ansamblu o atmosferă destul de apăsătoare și cuvinte rostite într-un registru înalt, viceprimarul Faur i-a rugat pe cei prezenți să ridice mâna dacă sunt de acord cu proiectul. Nicio mâna nu a fost ridicată. Apoi i-a rugat să ridice mâna dacă se opun proiectului. Majoritatea mâinilor au fost ridicate în aer. Astfel, oamenii au fost îndemnați să întocmească o listă cu semnături care să fie depusă la Primăria Arad și care ar urma să fie atașată la viitorul proiect de hotărâre pe temă, care va fi supus la vot într-o viitoare ședință de Consiliu Local Municipal.

    Cu toate că în mare parte problema a fost întoarsă pe toate părțile, totuși, Lazăr Faur a anunțat că săptămâna viitoare, tot miercuri, tot de la 18:00, se va mai organiza încă o dezbatere publică pe aceeași temă, de această dată la Primărie, unde toți cetățenii Aradului, nu doar cei din Grădiște, sunt invitați să își exprime părerea pe subiect.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Am spus ca au fost prezenti consilierii locali, nu i-am enumerat dupa partide politice, pentru ca au fost de la toate partidele politice si nu facem politica aici, chiar daca poate se doreste asta, dar daca insistati, poftiti: consilieri de la PSD, PNL, PMP si USR PLUS.

        +5 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.