joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ni s-a solicitat acordarea unui drept la replică de către directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela-Pădurean Andreica. Îl acordăm

    de Special Arad | 16 aprilie 2022, 9:49 AM | Administraţie

    4

    (foto: cmcarad.ro)

    Presa – în mod special presa independentă – nu poate fi trasă la răspundere, nu poate fi amenințată, nu poate fi supusă la tăcere.

    Presa – în mod special presa independentă – acționează în virtutea libertății cuvântului, în virtutea transparenței, în virtutea informației libere. Aceste drepturi sunt garantate într-o democrație și reprezintă însuși stâlpul democrației. Bineînțeles, presa trebuie să fie responsabilă, corectă și echidistantă, chiar și atunci când este tranșantă, chiar și atunci când se bazează pe informații obținute pe surse (obligatoriu mai multe surse!) și chiar și atunci când presa se angajează să păstreze anonimitatea acestor surse, având încredere în veridicitatea acestor informații furnizate mai mult sau mai puțin neoficial.

    Totuși, respectiv tocmai din această cauză, presa trebuie să se autosupună din oficiu exact acelor cerințe pe care le înaintează autorităților sau anumitor persoane (libertatea cuvântului, transparența, informația liberă), drept pentru care trebuie să ofere oricărei persoane (fizice sau juridice) DREPTUL LA REPLICĂ.

    Pentru că NOI DĂM TOT – înțelegând prin acest angajament curaj, responsabilitate și respect față de adevăr – scrie în Valorile portalului Special Arad.

    În acest sens, publicăm DREPTUL LA REPLICĂ formulat de Daniela-Pădurean Andreica, director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), referitor la articolul „Au șters pe jos cu managerul Filarmonicii, Doru Orban”, chiar dacă o facem cu o oarecare întârziere de la trimiterea acestei scrisori (în urmă cu 25 zile), cu motivul obiectiv că scrisoarea a ajuns automat (din motive independente de noi) în categoria SPAM a adresei e-mail [email protected].

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ca în cazul războiului terorist, de invazie și cotropire declanșat de putin în Ucraina, de fiecare dată când purtătorul de cuvânt al armatei F. Ruse neagă, în general 100% din crimele de război, știm cu siguranță că de fapt pe teren este exact contrariul.
      .
      Stimată doamnă, sunteți nespus de arogantă crezând că dacă invocați paragrafe și articole, ne-ați făcut praf și pulbere. Mai știm și noi câte ceva despre felul în care se face „lobby” prin târgul ăsta prăfuit și distrus de armata de pupincuriști al mafiotului nr.1. Funcționari obedienți fără coloană vertebrală, ce de cum se văd pe fotolii călduțe, își supraestimează „competența” incompetentă și-și dau în vileag adevăratul caracter de râmă ce se crede un șarpe cu clopoței. Sunteți penibilă!

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Competenta conducatorului de la filarmonica a fost evidentiata si de raportul corpului de control al primariei. In acest raport sunt evidentiate gravele incalcari de lege, incompatibilitati si multe alte „surprize”. Pentru orice eventualitate raportul nu a fost facut public si persoanele vinovate de incalcarile legilor au fost mentinute pe functii. Poate de aici si stradania CMC de a pastra si promova Meritocratia.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Centrul Municipal de Cultura nu are competenta de a gestiona evaluarea managerilor de la institutiile de cutltura. Hotararea de Consiliu Local despre care se face vorbire incalca practic legislatia in vigoare care spune foarte clar ca de acest demers se ocupa Primaria Arad. O hotarare de Consiliu nu poate sa schimbe prevederile unei legi. De altfel, de acest lcuru si-au dat seama reprezentantii Primariei Arad care au mutat toata evaluarea domnului Orban de la CMC la Primaria Arad. La fel cum ar trebui sa se ocupe tot cei de la Primarie si de evaluarea managerului de la Teatru. Se poate vedea cum se intanpla in toate celelalte orase, unde de evaluarea managerilor se ocupă primăriile/consiliile judetețe, nicidecum să delege acest lucru unui servicii=u public.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • @ Anonim – Centrul cultural nu a făcut evaluarea. A asigurat doar secretariatul acțiunii, o activitate our administrativă pe care a reușit s-o facă atât de rău încât a afectat, iată, însăși fondul problemei, adică evaluarea propriu-zisă. Acum această activitate i-a fost luată.

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.