Neymar începe războiul cu Nike, care a rupt contracul cu el pentru agresiuni sexuale





Starul fotbalului brazilian Neymar a respins vineri seara acuzaţiile pe care i le-a a dus firma Nike, care a reziliat contractul cu jucătorul afirmând că acesta a refuzat să coopereze într-o anchetă internă asupra unei posibile agresiuni sexuale, scrie AFP.
Neymar, vedeta celor de la PSG, a catalogat afirmaţiile drept ”absurde” şi ”mincinoase”
În această primă reacţie, Neymar susţine că nu a fost niciodată informat despre această investigaţie, care, potrivit Nike, ”se referea la acuzaţii credibile făcute de o angajată legate de acte reprobabile”.
Fabricantul de echipament sportiv Nike a rupt parteneriatul său cu atacantul brazilian Neymar pentru că fotbalistul a refuzat să coopereze într-o anchetă internă efectuată de companie după ce o angajată l-a acuzat că a agresat-o sexual, a precizat vineri concernul american, citat de AFP.
„Nike a pus punct parteneriatului cu sportivul pentru că a refuzat să coopereze de bunăvoie în cadrul unei anchete privind declaraţiile credibile privind acte reprobabile formulate de o angajată”, a declarat Nike într-un comunicat dat publicităţii şi transmis în noaptea de joi spre vineri, confirmând astfel o informaţie din Wall Street Journal (WSJ).
„Ancheta nu a fost concludentă”, a ţinut să precizeze societatea cu sediul în Beaverton (Oregon), adăugând: „Niciun ansamblu de fapte nu a rezultat care să ne permită să ne pronunţăm asupra fondului cazului. Ar fi inoportun pentru Nike să facă o declaraţie acuzatoare fără să fie în măsură să furnizeze probe”.
Citește continuarea pe stiripesurse.ro.
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)