sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    UPDATE. Foștii premieri Năstase și Dăncilă, prezenți la parada militară de amploare la China

    de Special Arad | 3 septembrie 2025, 11:19 AM | Internaţional | Politikos

    0

    O paradă militară impresionantă, organizată miercuri la Beijing, pentru a marca 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a reunit zeci de lideri străini, printre care s-au numărat, potrivit Europa Liberă, și foștii premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.

    La eveniment au fost prezenți președintele Chinei, Xi Jinping, care a fost flancat de președintele Rusiei, Vladimir Putin, și de dictatorul nord-coreean Kim Jong-Un. Această reuniune a celor trei lideri este văzută de analiști ca un gest de sfidare la adresa ordinii internaționale dominate de SUA.

    Paradă militară și mesaj de forță din China

    Defilarea, care a avut loc în Piața Tiananmen, a inclus un amplu spectacol de forță, cu prezentarea de rachete balistice intercontinentale, lansatoare de rachete, tancuri și drone, multe dintre ele fiind prezentate pentru prima dată publicului. Cel mai notabil moment a fost apariția rachetei DF-5C, despre care s-a vorbit extrem de mult în ultimele zile, urmată de eliberarea a zeci de mii de porumbei și de o formație de elicoptere care a desenat cifra „80” pe cer.

    beijing

    Președinții Serbiei și Solvaciei, prezenți la paradă

    Liderii din SUA, Japonia, Coreea de Sud, India și majoritatea statelor din Europa Occidentală au lipsit de la eveniment. Potrivit Europa Liberă,  prezența la paradă a fost limitată la șefii de stat din Serbia și Slovacia, printre alții, indicând o distanțare clară a Occidentului față de Beijing.

    Absența acestor lideri subliniază un peisaj geopolitic divizat, în care China încearcă să-și consolideze alianțele cu state precum Rusia și Coreea de Nord, în timp ce Occidentul își menține poziția critică față de acțiunile și ambițiile Beijingului. Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a reacționat la paradă, criticând ceea ce a numit „cultul personalității al liderilor autoritari” și „naționalismul extrem”.

    La scurt timp după apariţia pozelor cu cei doi foşti premieri ai României la parada din China, ministerul Afacerilor Externe a reacţionat precizând că Adrian Năstase și Viorica Dăncilă nu au reprezentat România la parada militară de la Beijing. Totuşi, cei doi foști prim-miniștri apar şi în fotografiile oficiale cu liderii statelor invitați la eveniment, după cum se poate vedea și în imaginea care însoțește acest articol.

    „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi. Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română”, a transmis, citat de Europa Liberă (vezi AICI), ministrul de Externe, Oana Țoiu.

    Citeşte şi:

    Trump susţine că Rusia, China şi Coreea de Nord conspiră împotriva Statelor Unite

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.