Nadal câștigă Roland Garros-ul pentru a 12-a oară, după o finală pe care a terminat-o în lacrimi





Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, își păstrează titlul la Roland Garros. El a câştigat, duminică, pentru a 12-a oară, turneul French Open 2019, după o finală cu austriacul Dominic Thiem (4 ATP).
Rafael Nadal s-a impus cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, în trei ore şi un minut. Spaniolul a câștigat titlul la Roland Garros și anul trecut, când l-a întâlnit în finală pe același Dominic Thiem. Atunci scorul a fost 6-4, 6-3, 6-2.
Rafael Nadal a mai câştigat turneul Roland Garros în 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2017.
După acest turneu, Rafael Nadal (33 de ani) a ajuns la o performanță incredibilă: are 93 de victorii și doar două înfrângeri la Roland Garros. Singurii care se pot lăuda că l-au învins pe titanul spaniol la French Open sunt Robin Soderling (2009) și Novak Djokovic (2015).
Spaniolul mai are în palmares şase trofee de grand slam: Australian Open în 2009, Wimbledon în 2008 şi 2010 şi US Open în 2010, 2013 şi 2017.
Citește mai multe aici
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.