Mugur Isărescu: Sectorul guvernamental este cel care creează deficitul extern în totalitate

Sectorul guvernamental este cel care creează deficitul extern în totalitate, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la dezbaterea „Pandemia, schimbarea climatică şi societatea”, organizată pe tema cărţii academicianului Daniel Dăianu, menţionând că în 2020 sectorul neguvernamental era în surplus cu 4 procente, potrivit Digi24.
„Ce zice despre pandemie (autorul Daniel Dăianu n.r.)? Zice un lucru cam în felul următor: nu am scăpat de ea. Să fim serioşi. Şi o spune când a scris articolele, în primăvară…Nu am scăpat de ea şi nu îi ştim costurile. Hai să vedem cum o rezolvăm. Cum rezolvăm şi asta şi problema spinoasă a corecţiei, a corecţiei bugetare. De ce e spinoasă? Pentru că o corecţie ca aceasta se face în câţiva ani buni.
Şi de fiecare dată din considerente electorale, şi nu e numai la noi chestia asta. La noi e mai mult, cliclul electoral fiind de numai patru ani, când se ajunge înaintea alegerilor nu mai dă niciun fel de corecţie. Faci politici macroeconomice prociclice. Păi de câte ori nu a încercat Banca Naţională să arate cât de periculoase sunt politicile prociclice? Că nici cel puţin proverbul românesc nu-l respecţi, că îţi faci vara sanie şi iarna car. Apar alegerile, gata”.
Citeşte continuarea pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
Dacă vă amintiți, s-a încercat în 2021 o restructurare prin concedierea unui anumit număr dintre angajații diferitelor structuri, însă până la urmă intenția nu a primit (...)
Gyusi ar trebui să plece de la UTA, iar Stahl să rămână.
O reducere bine analizata a numarului angajatilor cu circa 35-40% ar fi benefica pentru calitatea muncii in primarie si ar constitui un stimulent pentru cei ramasi,in vederea calitatii muncii. (...)