Mr. Bean își vinde mașina – un legendar McLaren F1 cu care a făcut două accidente!
Rowan Atkinson, actorul cunoscut peste tot în lume drept „Mr. Bean”, e extrem de pasionat de mașini și are în garaj câțiva bolizi de sute de mii de euro.
Actorul este pasionat, de asemenea, de viteză, și a avut și câteva accidente grave din cauza aceasta. Două dintre ele s-au întâmplat la volanul unui MCLaren F1, cumpărat în 1997 cu 700.000 de euro, scrie sport.ro.
În 2011, mașina a fost distrusă după ce a intrat într-un pom cu ea. Mr. Bean a primit însă 1 milion de euro de la compania de asigurări, cea mai mare sumă plătită vreodată în Marea Britanie.
Acum, actorul britanic a scos mașina la vânzare cu 9 milioane de euro, deși susține că nu a cumpărat mașina pentru profit.
McLaren a construit doar 64 de modele F1 în anii ’90, iar faptul că acest model i-a aparținut unui nume atât de faimos în întreaga lume, face ca bolidul să nu ducă lipsă de oferte.
„Între un McLaren cu 1000 de km la bord și unul cu 41.000, dar care i-a aparținut lui Rowan, eu l-aș alege pe cel al actorului. Are o istorie interesantă, iar oamenii caută asta la o mașina. Jay Leno are una, Ralph Lauren are una, sunt colecționari credibili. E o mașină practic nouă după accidentul din 2011, McLaren a reconstruit-o și a făcut o treabă bună la ea”, sustine David Clark de la compania Taylor & Crawley, cea care intermediază vânzarea mașinii.
Atkinson, care tocmai s-a despărțit de soție după 23 de ani, susține că nu a cumpărat mașina ca să facă profit, deși va rămâne cu aproximativ 8 milioane de euro în buzunar după vânzarea ei.
„Am cumpărat-o pentru calitatea ei și pentru designul revoluționar de la acea vreme. A fost bine că am investit în ea, timpul a demonstrat că mașina a meritat banii plătiți la acea vreme. A devenit o valoare, iar acum e timpul ca altcineva să se bucure de ea”, a declarat celebrul actor.
Comentariile portalului
La mulți ani ,sa fi cuminte sa nu te dea afara !!!
E "bine" ... Toată lumea își dorește copii genii ale ... teoriei. Cu posturi călduțe, muncă de birou sau științifică, funcții, management, etc. ; nimeni nu-și doreș (...)
In tren DE CE nu se verifica?-Am fost in 1763 duminica noaptea din Cluj.in vagonul3-doi mucaliti(am inteles romi de prin Iasi ce mergeau la Timisoara)se tot (...)