MONDEN: Dimploma „politruc fără carnet” i se acordă lui Florin Tripa, cu trei voturi din 100





Să accepți locul deputatului Măduța în fruntea organizației municipale PSD Arad și să te și bucuri că o să fie nevoie să pui tu bani în campania electorală în locul acestuia, care își vede de afacerile sale până după „locale”… la rocadă, să apari în conferințe de presă zi de zi, să trimiți comunicate inutile tăt la două zile, să fii consilier județean, să trăiești mult în Ineu și să nu ai decât trei-patru procente în sondaje, în INEU, să te oprească polițiștii în Vladimirescu și să-ți ia carnetul pentru viteză și depășirea liniei continue pentru că tu, în loc să le arăți carnetul de partid (cu care ai susținut conducerea IPJ Arad), îi dai pe cel de șofer, … toate astea ne dau asigurarea că nu se poate să te numești decât Tripa, Florin pe numele mic.
Și pentru asta, fără doar și poate, dimploma e a lui cu vârf și îndesat, fără prea multe discuții, mai ales că și-a cerut-o în mod neoficial atunci când, la o „mondenă”, cu pizza, la o masă distanță de „dușmani”, i-a lăudat pe polițiștii din Vladimirescu că au fost vigilenți că nu l-au lăsat să continue în greșeală și să conducă cu viteză spre București, pentru a se întâlni cu Ponta. Au știut ei ce au știut…
Rămas fără carnet, Tripa nu l-a mai prins pe Ponta, care a demisionat în timp ce președedintele PSD Arad purta discuții filosofice cu polițiștii… iar pentru Dragnea nu s-a mai obosit să angajeze șofer…
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)