Monac are pretenții exagerate! „Uneori nu ajunge doar talentul…”
Cristian Monac este unul dintre talentele, încă neexploatate, ale fotbalului arădean. A scos destul de repede capul în fotbalul mare. La 17 ani făcea pasul spre fotbalul din Italia, acolo unde a evoluat la Rimini.
Așa cum am scris și într-un articol anterior, s-a întors la Arad și a jucat pentru UTA, iar evoluțiile sale, deși inconstante, au atras atenția unui club important din Liga I până anul trecut, SC Vaslui. Nu a ajuns să semneze cu gruparea lui Porumboiu, pentru că nu l-a lăsat Adrian Marțian, groparul FC UTA.
După dispariția FC UTA de pe harta fotbalului autohton, Monac și-a căutat un alt angajament. Dorit de Roland Nagy la UTA Bătrâna Doamnă, Monac nu a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului. „L-am urmărit la câteva meciuri și pot spune că mi-a plăcut. Are calitate, are viteză… I-am cerut părerea și lui Dinu Donca, cel care l-a crescut de când era junior. A fost în discuții pentru un transfer la noi încă din vară, dar am înțeles că are pretenții exagerate. Este un jucător bun dar asta nu întotdeauna este de ajuns”, spune Roli Nagy, care lasă impresia că UTA nu mai este interesată de serviciile lui Monac.
Monac este din nou fără echipă după ce a dezertat de la Șoimii Pâncota, echipa din liga secundă cu care a semnat un contract valabil până la 31 decembrie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)