miercuri, 1 mai, 2024

Special Arad Logo

    109 misiuni de asistență medicală și de stingere a incendiilor, în weekend, pentru pompierii arădeni

    de Special Arad | 18 decembrie 2023, 1:35 PM | Știri Arad

    0

    În acest sfârșit de săptămână, în perioada 15-17 decembrie, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 109 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 101 solicitări.

    Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a cinci incendii, precum și în alte trei situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

    Cele cinci incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la două autoturisme din localitățile Birchiș și Agrișu Mare, la un apartament din municipiul Arad și la două deșeuri menajere din municipiul Arad.

    Incendiile au fost lichidate prompt de către pompierii militari arădeni, suprafețele afectate fiind mai mici de 50 de metri pătrați, în urma acestora rezultând strict pagube materiale. Vă reamintim că, în perioada sezonului rece, numărul incendiilor produse la locuințe și gospodării crește semnificativ, iar pagubele materiale sunt, de cele mai multe ori, însemnate. Uneori, aceste incendii sunt soldate cu pierderi de vieți omenești”, au precizat reprezentanții ISU Arad.

    În acest sens, pompierii arădeni reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

    • Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;
    • Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
    • Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
    • Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat.

     

    Citește și: Incendiu la un apartament de pe strada Mihai Eminescu, eliminat rapid de pompierii arădeni

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.