Incendiu la un apartament de pe strada Mihai Eminescu, eliminat rapid de pompierii arădeni
Conform unui comunicat emis de ISU Arad, un incendiu a izbucnit la un apartament în municipiul Arad, pe strada Mihai Eminescu.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul dormitorului casei, pe o suprafață de aproximativ 3 metri pătrați. Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, în limitele găsite, fără a se înregistra victime. De asemenea, nu s-a impus evacuarea persoanelor din imobil.
Pompierii militari arădeni acționează în aceste momente pentru îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu și pentru stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)