Mirel Rădoi a fost depistat pozitiv cu COVID-19! Riscă sa rateze meciurile echipei naționale din finalul lunii martie





Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mirel Rădoi, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. El avea programată miercuri, 17 martie, la Casa Fotbalului, o conferință de presă în care ar fi trebuit să vorbească de startul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, dar acest eveniment a fost anulat.
Mirel Rădoi s-a testat pentru COVID-19 în cursul zilei de luni, 15 martie, iar rezultatul a fost pozitiv deși nu are simptome.
„Am efectuat luni, 15 martie, un test COVID care, din păcate, a ieșit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor”, a declarat Mirel Rădoi, conform FRF.ro.
Mirel Rădoi va mai efectua un test COVID-19 în zilele următoare, toate acestea pentru afla dacă va putea sta alături de elevii săi la meciurile cu Macedonia de Nord și Germania. În cazul în care și al doilea test iese pozitiv, atunci selecționerul echipei naționale a României va reveni pe banca tehnică a primei reprezentative la partida de pe 31 martie pe care „tricolorii” o vor juca pe stadionul „Republican Vazgen Sargsyan”, ora 19.00, cu Armenia.
Programul echipei naționale a României din martie 2021:
România – Macedonia de Nord, ora 21.45, 25 martie 2021
România – Germania, ora 21.45, 28 martie 2021
Armenia – România, ora 19.00, 31 martie 2021
Echipa națională a României se află în grupă cu Macedonia de Nord, Germania, Armenia Islanda și Lichtenstein, iar la Campionatul Mondial din 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraj.
Comentariile portalului
Dl. prof. Bereteu este foarte iubit de elevi, în timp ce soția lui NU. Dna profesoară îi umilește pe elevi, îi ia peste picior daca nu știu să (...)
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)