Minor în vârstă de 14 ani, prins pe o stradă din Arad în timp ce conducea o mașină pe care a furat-o
Tinerii tind să ducă unele lucruri la extrem, pentru adrenalină și pentru distracție. Din păcate, prea puțini realizează că se pun în pericol atât pe ei înșiși, cât și pe cei din jur. Astfel, probabil din dorința de a se distra, un copil care abia ce a făcut 14 ani, a decis să urce la volanul unei mașini pe care mai apoi a condus-o pe străzile din municipiu.
„Tot fără permis de conducere a mai fost depistat ieri 07 iulie a.c., de polițiștii Biroului de Ordine Publică, un arădean de 14 ani care a condus un autoturism pe strada Bârsei din municipiul Arad.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea fără permis și furt în scop de folosință”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)