vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ministrul muncii: Circa 500.000 de persoane ar putea fi în șomaj în a doua parte a anului

    de Special Arad | 13 mai 2020, 8:29 AM | Naţional

    0

    (foto: gov.ro)

    Aproape jumătate de milion de persoane ar putea rămâne fără loc de muncă în a doua parte a anului în România, conform unor studii, a arătat ministrul muncii, Violeta Alexandru, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri transmisă live, marți, pe Facebook.

    Ministrul muncii spune că pandemia a afectat serios economia, trendul în ceea ce privește șomajul este crescător și sunt studii care arată că aproximativ 500.000 de persoane ar putea fi în șomaj în a doua parte a acestui an.

    „Cifrele sunt în evoluție, din păcate una nu favorabilă, economia e afectată direct. Sper să găsim soluțiile pentru a-i aduce cât mai repede pe acești oameni în activitate”, a spus Violeta Alexandru, care a răspuns unei întrebări referitoare la o estimare a ratei șomajului în România.

    Ea a spus că Guvernul studiază inclusiv posibilitatea unei creșteri a indemnizației de șomaj pentru categorii vulnerabile: tineri absolvenți, persoane cu dizabilități, persoane aproape de pensionare. „Ne gândim la această măsură”, de creștere a indemnziației pentru contractele încetate în acest moment, a menționat ministrul muncii.

    Deocamdată, intenția Guvernului este să prelungească măsura acordării șomajului tehnic după 15 mai atât pentru angajatorii care au angajați cu contractele de muncă suspendate, cât și pentru liber-profesioniști. În primă instanță, va fi o prelungire scurtă, pentru 15 mai – 1 iunie, a măsurii pentru toate categoriile de persoane. Apoi, de la 1 iunie va intra în vigoare un nou pachet de măsuri, iar șomajul tehnic se va aplica în acele sectoare în care va fi menținută restrângerea activității.

    Citește mai mult pe Digi24.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.