Fiindcă ştiam că nu putem concura posturile de radio şi televiziune în rapiditatea cu care se poate transmite şi recepţiona ştirea despre vizita ministrului Justiţiei la Arad, ne-am dus ceva mai devreme, să adulmecăm atmosfera. Nimic nu se compară cu o bârfă la o cafea.

Printre cei puţin numeroşi dintre oficiali, la acea oră, am avut norocul unei conversaţii cu doi preşedinţi ai unor instanţe judecătoreşti invitaţi la eveniment, unul dintre ei fiind şi fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Liftul ce urma să fie inaugurat era lângă noi, mansarda finalizată înainte de termen se vedea bine şi din curtea Palatului de Justiţie Arad, aşa că n-am mai ocolit subiectele care ne frigeau pe limbă.

Off the record, am aflat că legile justiţiei erau pregătite de multă vreme, dar nimeni nu a avut curajul să le aducă în discuţie de teama faptului că ar putea fi interpretate ca fiind …prea dure. Cum? În sensul că stabilea mult mai clar statutul magistraţilor, atât a judecătorilor, cât şi a procurorilor. De pildă, ni s-a explicat că definirea statutului procurorilor merge în prezent până la diferenţierea fizică, prin obiecte cum ar fi podiumuri în sălile de judecată, între judecători şi procurori, pe de-o parte, şi avocaţi, pe de altă parte, ultimii nefiind beneficiari ai vreunui postament de pe care să îşi susţină pledoariile. Am mai aflat că deciziile Curţii Constituţionale au fost şi altă dată părtinitoare. Interlocutorii noştri nu citiseră motivarea ultimei decizii a Curţii Constituţionale, privitoare la conflictul instituţional dintre Preşedintele României şi ministrul Justiţiei, în legătură cu revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, deci nu vroiau să se pronunţe cu vreo părere. Însă, ni se plângeau în continuare de faptul că încă judecătorii nu se bucură de independenţa garantată prin separarea puterilor în stat. Deoarece procurorii ar avea un statut complicat. Sunt magistraţi, dar modalitatea de avansare în grad profesional, precum şi acea de angajare sunt mult mai facile decât cele ale judecătorilor. Păi, dacă sunt magistraţi, atunci să se supună şi ei unui sistem similar cu acela al judecătorilor, în care nu există nici ierarhii de subordonare, nici promovări pe bază de ordin sau decizie a unui superior în funcţie, ne mărturiseau interlocutorii noştri. Pe de altă parte, ne ziceau sursele noastre în carne şi oase, datorită ambiguităţii actualelor statute ale celor două profesii din magistratură, prin intermediul CSM, procurorii controlează şi activitatea judecătorilor, pe când judecătorii nu au nici un drept de control al activităţii procurorilor, ci doar a activităţii judecătorilor.

„Doar puterea judecătorească asigură continuitatea statului de drept”

Încet, încet, se apropia ora programată pentru conferinţa de presă. Aveam câteva întrebări pregătite, însă la una dintre ele ni s-a răspuns înainte de a o putea adresa. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut într-o alocuţiune rostită la inaugurarea celor două obiective ale clădirii Palatului de Justiţie, că „puterea judecătorească este singura care asigură continuitatea statului de drept, fiindcă celelalte două puteri, legislativă şi executivă, sunt periodice sau ciclice, fiind exercitate din patru în patru ani, ori din cinci în cinci ani”.

La conferinţa de presă, unii dintre colegi, care erau corespondenţi ai unor posturi de televizune centrale, fiindu-le ruşine de întrebările pe care li s-a impus să le adreseze, se rugau de ziarişti arădeni să le formuleze.

„Decizia Curţii consolidează temelia statului de drept”

Aşa am apucat să arunc spre un dialog trei întrebări, către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

– Domnule ministru, veţi participa sau nu la mitingul organizat de PSD împotriva abuzurilor?

– Bună întrebare! PSD-ul organizează miting, dar participanţii vor fi probabil cei care doresc să participe. Sau cei care sunt solicitaţi să participe. Eu astăzi voi pleca la Iaşi, unde voi rămâne până duminică. Voi fi la facultatea din Iaşi, unde îmi continui activităţile de profesor, dar şi de rector suspendat din funcţie.

– Domnule ministru, ce a câştigat sau ce a pierdut justiţia din România în urma acestui conflict instituţional, aşa cum l-a definit Curtea Constituţională?

– A fost un conflict juridic de natură constituţională. Curtea a statuat că părţile din respectivul conflict au fost Preşedintele României şi ministrul Justiţiei. Eu n-aş spune că cineva a câştigat sau cineva a pierdut…

– Mă refeream la justiţie, nu la părţile implicate…

– Exact, aş spune că decizia nu adaugă nimic la Constituţie. Nu schimbă nimic din arhitectura statului de drept. Nu schimbă nimic în raporturile stabilite de Constituţie între autorităţile care au fost în conflict. Decizia clarifică raporturile dintre cele două părţi. Până la urmă, dezleagă competenţele constituţionale pe care le are preşedintele republicii şi competenţele de rang constituţional pe care le are ministrul Justiţiei. S-a făcut o absolut necesară delimitare. Era necesară clarificarea raportului constituţional dintre cele două părţi care au fost în conflict. Independenţa judecătorilor nu o schimbă nimeni. Nici ministrul, nici preşedintele, nici decizia Curţii. Procurorii au fost şi rămân independenţi în instrumentarea cauzelor.

– Prin urmare, este ca în natură, nu se pierde nimic, nu se câştigă nimic, totul se transformă. Atunci completez întrebarea: s-a câştigat cineva sau a pierdut cineva captital electoral sau de imagine?

– Aveţi libertatea oricărei afirmaţii, dar eu aş spune că a câştigat statul de drept. Această decizie a Curţii Constituţionale mai consolidează temelia statului de drept din România. Procurorii se numesc magistraţi ca şi judecătorii, dar procurorii, în independenţa lor funcţională, au alte competenţe, au subordonare ierarhică. Am spus şi repet că este necesar să ne cunoaştem bine competenţele şi să ne respectăm limitele de competenţă.

Ministrul Justiţiei nu crede că preşedintele nu va respecta Constituţia

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mai spus că aşteptările lui sunt legate de ceea ce este firesc să se întâmple în urma publicării deciziei Curţii Constituţionale, subliniind că nu avea cum să fie precizat vreun termen de punere în aplicare a ei, fiindcă legea nu prevede aşa ceva şi nici nu avea cum să prevadă, în care preşedintele să îşi exercite atribuţiile. „Ar fi fost o mare greşeală să fi fost prevăzut un termen. Decizia se aplică în viitor, de la data publicării. Dacă se preciza un termen ar fi însemnat că în acea perioadă de timp părţile aflate în conflict ar fi continuat conflictul constituţional”, a precizat ministrul Justiţiei.

Întrebat fiind ce se va întâmpla dacă procurorul şef al DNA nu va fi revocat, ministrul a răspuns: „utilizând considerentele preşedintelui, om vedea, pas cu pas”.

„Eu nu cred, nu-mi imaginez, nu-mi închipui, că un demnitar în cel mai înalt grad în statul ăsta ne va îndemna pe noi, românii, să respectăm legea, în timp ce el nu respectă Constituţia! Nu cred aşa ceva!”, a încheiat ministrul Justiţiei conferinţa de presă.