Ministerul Sănătății va introduce indicatori de performanță în funcție de care vor fi plătiți angajații din spitale





Ministerul Sănătății va face „o propunere de modificare a regulamentului de organizare și funcționare pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare” ce ar urma să includă indicatori de performanţă în funcție de care să se facă plata personalului, a anunțat marți ministrul Sănătății, potrivit hotnews.ro.
„Scopul legii salarizării în ceea ce priveşte zona de sănătate este de a se asigura că şi spitalele mici vor fi populate. Nu terminăm facultatea de Medicină să ne angajăm doar în spitale clinice sau în spitale judeţene de urgenţă şi atunci trebuie să îi stimulăm într-un fel pe cei care doresc să meargă în acele zone”, a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății mai spune că regulamentul de implementare a gărzilor în spitale va trebui să suporte modificări, iar în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi, se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, ”care este mai puţin costisitor”.
sursa: hotnews.ro
Comentariile portalului
FELICITARI DOMN PRIMAR, SPER CA SI LA IARNA SA AJUNGA APA CALDA MAI REPEDE SI LA ETAJELE SUPERIOARE! O INVESTITIE DE AUR PENTRU ARAD!!! SI AR TREBUII SA SE SRIE (...)
România e un stat în care aparatul de stat consumă majoritatea resurselor statului!
Ras, putin creieraș ai la purtător. Îți dai șingur plusuri, să-ți crească stima de sine?🤗 ACEST COMENTARIU ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE 😏🤣