duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Se caută mineri pentru porţiunea de autostradă lipsă dintre Arad şi Sibiu

    de Adriana Barbu | 26 decembrie 2023, 10:43 AM | Regional | Topic special

    0

    Ar urma să fie gata în 2026, conform contractului semnat de UMB și firmele cu care compania românească s-a asociat. Sunt doar câțiva kilometri de autostradă lipsă între Arad și Sibiu, dar acei kilometri sunt infernali pentru toți șoferii care aleg să ajungă la vamă sau la Sibiu, ori mai departe, pe autostrada vestului.

    În aceste zile, încă de la intrarea în țară, panourile informative de pe autsotradă te avertizează că pe porţiunea lipsă de la Margina la Coşeviţa (Holdea) sunt blocaje, cozi. Dar situaţia e aceeaşi nu doar în vacanţa de iarnă sau cea de vară, ci de luni bune, chiar mai bine de un an, în orice anotimp. Până la finalizarea lucrărilor pe porţiunea de autostradă lipsă mai e însă drum lung, în condiţiile în care firma care a câştigat licitaţia aici nu şi-a angajat încă tot personalul necesar.

    Mineri pentru tunelurile de pe autostrada lipsă

    Potrivit Economedia.ro, UMB caută acum să angajeze mineri, cel mai probabil pentru a săpa cele două tuneluri, cele mai grele dintre lucrările din acest contract. Anunţul – „Angajăm mineri. CV-urile se pot trimite pe adresa de e-mail: [email protected]” – a fost postat pe pagina de facebook a UMB pe 22 decembrie 2023. Economedia leagă acest anunţ de autostrada lipsă, dat fiind faptul că e primul contract al firmei româneşti în care intră şi execuţia de tuneluri, unde ar fi nevoie de mineri.

    În fapt, pe pagina de facebook a companiei, cele mai multe dintre postări vizează angajări de personal pentru lucrările de infrastructură pe care le execută în această perioadă UMB. Firma caută muncitori cu experienţă pentru aşternere mixturi asfaltice, operator grindă, mecanic finisor şi a căutat în trecut ingineri, topografi, sudori, lăcătuşi mecanici etc.

    Firma lui Dorinel Umbrărescu (UMB) a semnat contractul de execuție pentru lotul Margina- Coveşdia (Holdea), secţiunea lipsă din autostrada Arad-Sibiu, în 14 octombrie 2022 la Timişoara, lucrările fiind anunțate a demara în primăvara acestui an, urmând a fi finalizate doar în 2026, în pofida faptului că vorbim de nici 10 kilometri de autostradă. Porţiunea lipsă de autostradă a fost licitată şi în trecut şi se spera la finalizarea ei undeva în 2020, dar o serie de probleme, printre care şi deja celebrele tuneluri, și invocarea regulilor prea stricte cu privire la mediu și protecția animalelor (urși, în acest caz) au amânat şi apoi anulat intervenţiile aici.

    autostrada marginea lipsa

    (Hartă cu proiectele de infrastructură din România și stadiile lor, realizată de Pro Infrastructura)

    Aproape două miliarde de lei pentru 9.13 km de autostradă

    Acum, ordinul pentru etapa de proiectare, stabilită la 11 luni, a fost emis pe 5 decembrie 2022, organizarea de şantier a început în primăvara acestui an, utilajele au apărut deja pe tronsonul lipsă, sub supravegherea atentă DRDP Timișoara, care asigură activitatea de supervizare și consultanță.

    Termenul de execuţie a secțiunii lipsă de doar 9,13 km, cu cele două tuneluri dintre Margina și Holdea (2,13 kilometri de tunel forat cu două galerii unidirecționale, prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 m) a fost stabilit între părțile contractante la 34 de luni, suma parafată pentru întreg proiectul fiind calculată la 1, 826 de miliarde de lei (fără TVA), banii fiind alocați în mare prin PNRR.

    Foraje, studii geo, defrișări pe secțiunea lipsă

    La finele lunii iulie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunța că UMB lucra la decopertarea terenului și la drenarea apelor pe „lotul cu tuneluri” de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, și urma să aducă și alte utilaje pentru lucrările pregătitoare. „Antreprenorul obiectivului de investiţii Autostrada A1 Lugoj –Deva, Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D, a început investigaţiile geotehnice pe teren. Echipele specializate lucrează cu cinci instalaţii de forat”, se arăta într-un comunicat oficial al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara în august, iar în septembrie se vorbea de defrișarea pădurii pe o lungime de 2 km.

    10 ani de garanție pentru lucrare

    Speranțele ministrului Transporturilor, Sorin Grindneanu, erau legate de faptul că şi acest şantier va fi finalizat de compania lui Umbrărescu mai repede decât termenul prevăzut în contract. Firma românească a licitat şi câştigat acest lot de autostradă (lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva) în asociere –  S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o –, urmând să execute întreaga lucrare în 45 de luni (11 de proiectare, 34 pentru execuţie), lucrarea având o garanţie de 10 ani.

    În urmă cu 3 luni, Virtual Press a filmat cum se prezintă tronsonul de autostradă lipsă, filmuțelul de trei minute fiind urcat pe youtube (îl puteți urmări AICI). Din 2026 ar urma să putem circula pe autostradă, fără să ne mai dăm jos, de la Sibiu până în Portugalia.

    Citeşte şi:

    Ministrul Transporturilor, despre bucata lipsă din Autostrada Vestului: „În următoarele două săptămâni o să înceapă lucrul”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.