miercuri, 9 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Miklós Horthy, fostul aliat al lui Hitler, s-a căsătorit şi a trăit în județul Arad. Conacul în care a locuit a fost renovat recent

    de - | 8 ianuarie 2016, 3:11 PM | Şofronea

    9

    Miklós Horthy, fostul conducător al Ungariei din perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial, s-a căsătorit şi a trăit o perioadă în Arad. Conacul din localitatea Şofronea în care a locuit este reabilitat acum, potrivit Adevărul.

    Numele lui Miklós Horthy are notorietate, însă puţini ştiu faptul că tangenţele lui cu Aradul au fost multe. Astfel, fostul lider extremist maghiar s-a căsătorit la biserica reformată de pe strada Mihai Eminescu, în cursul anului 1901.

    De asemenea, Horthy a locuit o perioadă într-un conac situat la doar câţiva kilometri de municipiul Arad, acolo unde acum funcţionează un ştrand cu apă termală.

    Castelul Purgly, căci despre el este vorba, a fost  cândva proprietatea socrului amiralului Miklós Horthy. Acum acesta a fost renovat de către Daniel Negrea, cel care a investit nu mai puţin de 2,5 milioane de euro în reabilitare.

    Castelul de la Şofronea a fost construit în urmă cu 125 ani şi a fost centrul unui domeniu nobiliar care a aparţinut cândva celei mai înstărite familii din această zonă a judeţului Arad, şi totodată al patrulea contribuabil la bugetul regiunii. Aici şi-a cunoscut soţia (fiica proprietarului, Magdolna Purgly) şi a trăit o bucată de timp regentul Ungariei, amiralul Miklós Horthy. Magdalena Purgly a fost soţia amiralului Horthy Miklós timp de 56 de ani, din 1901 până în 1957, la decesul acestuia.

    După revoluţia din 1989 locul era o şerpărie. Grajdurile domeniului nobiliar, ca şi edificiul însuşi, au fost naţionalizate şi integrate în colectivul local. Printre pereţii dărăpănaţi şi decapitaţi ai castelului dăduse vegetaţia.

    Citește continuarea pe Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Date arhicunoscute pe aici de cei care cunosc nițică istorie.
      Important este însă că la vremea când viitorul amiral umbla după Magdalena Purgly prin Șofronea de astăzi era doar un simplu ofițer de marină tânăr și neliniștit.
      Este adevărat, amândoi fiind reformați, s-au căsătorit în biserica reformată menționată. După asta tânăra Doamnă Horthy și-a urmat soțul la Triest, Fiume, Pola, porturi la Adriatică a Monarhiei.
      Cei doi au avut o viață conjugală exemplară, Doamna Horthy rămănând demnă și reținută atât în timpurile măririi dintre cele două războaie, cât și în cele de emigrație și ostracizare care au urmat.
      Toată familia: amiralul-regent, soția din Șofronea și cei doi fii: Istvan, respectiv Miklos, sunt înmormântați la Kenderes, nu foarte departe de Arad – 180 de km prin Giula și Bekescsaba -, localitatea unde s-a născut Horthy

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Numindu-mă simplu Lajos Notaros, nefiind un ungur verde, nu mă ocup cu faptele eroice. Am o părere proastă despre ele, indiferent de unde ar veni sau la ce nație s-ar referi.
        Am adus niște precizări la o știre apărută în Adevărul din București, având în vedere că se referea la noi, la arădeni, adică. Nu vroiam să se creeze impresia că știu ei ceva ce noi nu știm.
        În final vreau să vă atrag atenția asupra unui fenomen istoric ciudat: de obicei eroii unei părți sunt considerați jigodii, diavoli pe partea opusă. Și ca să nu vă intristez prea tare, iau exemplul lui William Cuceritorul, marele erou britanic.
        Cel care din punctul de vedere al anglilor băștinași nu era altceva decât un bandit sângeros, ahtiat după bogățiile insulei lui Harold, regele englez ucis la Hastings.
        Istoria se scrie de către invingători, dacă n-ați aflat până acum: de aici complexul luciferic al personajelor istorice: pierzând devii diavol, câștigând ajung în raiul eroilor.

        +35 voturi
        +1
        -1
    2. Aa zisa fundatie crestina humanitas care apartine marelui cantaret busericesc Negrea Daniel protejat politic este si consilier municipal ! Special Arad pe cabd o ancheta despre legalitatea aceste fundatii ? Cum sa tai bilete la intrare cand tu esti non profit ! Bani negrii de la Dumnezeu ?

      +5 voturi
      +1
      -1
    3. Da,Negrea 2 in 1 e consilier si ceva mega popa! !pe ce bani a renovat castelul?!pe banii lui?!:) cu ce titlu vinde statul un castel unei pesoane fizice?!a stai..e pe 100 de ani de la primarie!! plateste impozit pe venit?poate nu..ca de aia e non profit…poate asta chiar ar trebui verificat..nu tanti cu patrunjeul care nu a platit la stat 44de lei.si oricum apa aia sulfuroaaa e rahatoasa!io nu am curaj sa ma scufund acolo..e ca un closet bazinul..e cu obiecte plutitoare

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.