vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Nici nu s-a răcit Dinu Patriciu și e atacat în fostul său imperiu media: arădeanul Mihail Neamțu face praf cadavrul magnatului într-un articol contestat de cititori

    de Lucian Valeriu | 20 august 2014, 8:46 AM | Pamflet | Recomandările editorilor

    5

    L-a postat și pe profilul de Facebook, chiar în timp ce lucra la el… conform reperelor orare… dar, ce e mai mult necrofil decât filosofic în chestia asta e că a făcut și face trafic încă pe chiar site-ul adevărul.ro… platforma principală de net a fostului mogul media, Dinu Patriciu. Mihail Neamțu a scris un articol pe modelul Citizen Kane – fac pariu că în cap cu multe citate din filmul lui Orson Welles și cu „Rosebud” pe buze totodată… – dar tare mă tem că nu i-a ieșit deloc… atât pe plan artistic, cât și politic… Sau mai ales politic… că asta pare să-l intereseze pe răsfățatul copil teribil al partidelor de poker cu puterea.
    După umila mea părere, a scrântit-o mai rău decât atunci cu „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” – când s-a scos, absolut magistral, cu un „nu sunt extremist – sunt doar eclectic în stil”… Acuma, sunt foarte curios cum o să se scoată… în fața propriului său electorat… printre care și eu m-am numărat… ca să mărturisesc în versuri o slăbiciune… că dacă te uiți la ce feedback are… mai rău ca la Europene!…
    Iată-i articolul, urmat de comentariile scrise de cititori până la ora publicării celui de față:

    Relativistul perfect. Destinul nefericit al lui Dinu Patriciu

    Nu vreau să judec pe nimeni din perspectiva Providenţei divine care ştie, singură, suspinurile inimii omeneşti. Sfârşitul marcat de boală e, pentru orice muritor, un sfârşit nedorit şi dureros. El trezeşte compasiunea şi respectul. Dar vieţile oamenilor publici, care s-au ţesut ca biografii exemplare pentru muritorii de rând, ele merită examinate.

    România are nevoie de oameni de succes! Fiecare tânără generaţie se naşte cu nevoia de modele. În sport, în afaceri, în cultură, în jurnalism, în politică. Dinu Patriciu ar fi putut fi un asemenea reper. A şi fost?

    Cândva, Dinu Patriciu trecea drept unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României. Proiecte educaţionale, de la simple burse până la ideea unei mari Universităţi private, s-au legat de numele acestui personaj tranziţiei.

    Să ne amintim de modul curajos în care a pornit la drum în anii 1990, înfruntând autocraţia iliesciană. Am auzit atunci, înainte şi după fenomenul Piaţa Universităţii, pledoarii frumoase despre urgenţa privatizărilor şi despre importanţa Statului minimal. A susţinut retrocedarea proprietăţilor. A vrut modernizarea economiei. Teze admirabile, dar care n-au trecut testul realităţii. Am găsit prea puţină coerenţă între enunţurile teoretice şi acţiunile practice ale unui om educat, care vorbea îngrijit.

    Şi ar fi greu să nu observăm modul în care viaţa lui Dinu Patriciu s-a schimbat la contactul periculos cu Puterea. În ameţitoarele combinaţii pe care le-a putut gândi pentru maximizarea profitului, Stânga şi Dreapta politică deveniseră, pentru ştiutul mogul, nişte simple convenţii de manual.

    Devenind foarte prosper, Dinu Patriciu a făcut fapte bune apreciate de mulţi studenţi. Ele merită elogiate. Dar sursa generozităţii a fost explicată de procurori altfel decât în termenii mărinimiei creştine. Banii care l-au făcut celebru pe Dinu Patriciu, spun unele autorităţi publice, veneau dintr-un aranjament incorect pentru Statul român şi pentru milioanele de cetăţeni-contribuabili.

    Acest verdict l-a iritat, motiv pentru care Dinu Patriciu s-a implicat agresiv în politica partizană. I-a cerut socoteala unui ministru intransigent precum Monica Macovei, chiar în clădirea Guvernului. L-a apărat – fără să fie nevoie – pe coruptul (azi deţinutul) Adrian Năstase. A criticat independenţa magistraţilor într-o ţară unde oamenii încă mai aşteaptă Domnia Legii. S-a declarat jignit personal de tratamentul pe care Parchetul i l-a aplicat la începutul anului 2005, imediat după triumful Alianţei DA. „Ne temem de republicanismul despotic,” mai spunea Dinu Patriciu, cu referire directă şi obsesivă la regimul politic Traian Băsescu. Episodul filmuleţului trucat a scos la iveală dimensiunile stihiale ale frustrării sale – un resentiment violent, clocotitor şi nemistuit la adresa actualului şef de Stat.

    Ce oameni a crescut în toţi aceşti ani magnatul de renume internaţional? Studenţii care au primit burse şi au beneficiat de pe urma unor programe sunt anonimii. Cei ştiuţi de popor rămân oamenii lui de casă. Politicieni de anvergura unor Norica Nicolai & Crin Antonescu. Istoria va judeca relaţia de fidelitate faţă de liberalismul lui Ion Ghika sau Ionel Brătianu…

    Ce instituţii a năşit Dinu Patriciu? Lista e foarte scurtă. Universitarul de odinioară avea o filozofie secularistă, deci n-a ctitorit biserici. Fair enough. Dar găsim în istoria miliardarului oare sponsorizări generoase de proiecte editoriale, cărţi de căpătâi sau clasici ai gândirii liberale, de la celebrul Alexis de Tocqueville sau Frédéric Bastiat până la Ludwig von Mises, Friedrich Hayek sau Murray Rothbard. Tăcerea e, şi aici, dureroasă. O viaţă frumoasă e trăită plenar abia atunci când întorci ceva ţării care ţi-a oferit atâtea, inclusiv răsfăţul de-a fi în topul celor mai bogaţi oameni ai României moderne.

    Mi-aş dori să existe tineri pianişti ori scriitori debutanţi lansaţi de cel pe care Statul român, în numele nostru, l-a iertat de atâtea milioane de dolari? Rămâne deci întrebarea pustiitoare: ce a lăsat în urmă un magnat petrolist cotat, mirabile dictu, la o avere de peste două miliarde? Voi trăi prima parte a vieţii acumulând averi, pentru ca a doua parte să fiu atent cum o cheltuiesc. Idealul lui Andrew Carnegie n-a intersectat deloc imaginaţia filantropică a lui Dinu Costache Patriciu. Românul cu profesie de arhitect a preferat să cumpere mai degrabă influenţa presei şi respectul îndoielnic al lui Mircea Dinescu. Ieşit la plimbare prin studiourile TV, Dinu Patriciu şi-a ales singur întrebările la care a vrut, a putut ori s-a grăbit să răspundă. Când apărea pe ecrane, domnul Patriciu zâmbea afabil. Miliardele se fac, nu se discută – aşa părea să sugereze sponsorul PNL.

    Libertarianul care cerea justiţie privată în România justifica, fără probleme, alianţa liberalilor cu Stânga cleptocrată. Dacă era deranjat de-o întrebare stânjenitoare, patronul de presă schimba relaxat subiectul. Îl întrebai despre traficul de influenţă exercitat de premierul Tăriceanu şi el îţi spunea că există deja un precedent al democraţiei americane. Chestionat pe tema corupţiei sub regimul Năstase, el vorbea de creşterea PIB sub Micky Şpagă… A pozat ca victimă, alături de fostul premier PSD, Dan Voiculescu, Gigi Becali sau George Copos…

    Era tratat cu politeţe trandafirie în redacţiile de ziare, ca şi în sediile de partid. Campionul atâtor „topuri” ale revistei Capital pontifica pe marile teme ale zilei: securitatea energetică a României, alegerea „democratică” a judecătorilor, etc. Mai rar discuta domnul Patriciu despre privatizarea Petromidia, despre creanţele din Libia sau despre manipulările bursei. N-a lămurit niciodată relaţia între sărăcie şi corupţie. N-a explicat nici fragilitatea democraţiei la răscrucea dintre corporatismul de cumetrie şi mafiile partidelor politice. Poate o vor face alţii din aceeaşi generaţie.

    Dinu Patriciu – requiescat in pace.

    Ce-a rămas la capătul unei vieţi publice? Poate suspinul unei inimi nemărturisite, dar şi nevoia tinerilor de modele. Ieri, azi şi mâine.

    9 COMENTARII

    tampa_killer

    Eu stiam ca dl Neamtu se mandreste foarte mult cu spiritul sau crestin. Multe adevaruri scrise de tanarul politician. Multe interpretari personale mai mult sau mai putin obiective.. si totusi: uneori este necesar sa stii cand sa te abtii. D patriciu nu se mai poate apara asa ca este un adversar facil domnului Neamtu. Nu s-a asezat tarana peste costiugul fostului liberal ca dl Neamtu simte sa isi umfle muschii.. in fata cui? a unui decedat.. intr-o lume civilizata dl Neamtu nu ar avea ce cauta! Pacat ca Adevarul a ales ca si in aceasta zi sa dea curs unor scrieri atat de pline de venin despre unul ce i-a marcat existenta intr-o vreme.. D Patriciu probabil ca nu merita statuie dar merita sa avem rabdarea, bunul simt, de a lasa ca ultimul sau drum sa se faca in pace.. Rusine Neamtu!!! Penibil pt unul care se crede crestin!!!

    roxy

    „Multe promisiuni, dar foarte puţine fapte. A reuşit în afaceri Dinu Patriciu?” pai n-a reusit? iar toti acei tineri sponsorizati prin fundatia sa, nu „fapte” le putem numi? si cate altele…asa cum am mai zis si in alt comentariu, pe langa inteligenta si rafinament a avut si un caracter nobil…si de ce spuneti „destin nefericit”? nu inteleg……

    Iulian Ene

    Nu puteai, bre, sa astepti macar o saptamana sa-l faci de bacanie ? Murdara tactica de a atrage atentia ca mai existi. Bleah…. P.S. Credeam(admit ca nu sunt sigur de cum s-a stabilit cu povestea aia) ca ramasese ca filmuletul cu copilul smardoit de marinete e de fapt pe bune, cumva Basescu admisese, mai cu juma de gura, mai dupa ce se vazuse cu sacii in caruta, ca e veridic. In conditiile astea, editorialul asta devine aruncat cu zoaie intr-un cadavru. Josnic, deci.

    de Zeama Zor

    Nu prea vad sensul acestui articol deosebit de agresiv. Daca d-l Neamtu citeste comentariul asta as vrea sa stie ca nu-l priveam pe DPatriciu cu admiratie. A fost o vreme cand am crezut ca se poate invata ceva de la D. Patriciu dar dupa ce l-am vazut in cateva emisiuni, printre care si Profesionistii, mi-a trecut. Eu cred ca fac parte din electoratul caruia M. Neamtu i se adreseaza. De aceea ma mir foarte tare de articolul acesta care, prin agresivitatea sa greu justifibila tinand cont ca Patriciu nici n-a murit bine, se alatura altor gesturi de-ale lui M Neamtu cum ar fi acele regretabile apartii la OTV cu Dan Diaconescu. Nici nu discut acum daca cele scrise sint adevarate sau nu. Dl Neamtu, v-am vazut prima oara la emisiunea cu Plesu si Liiceanu de acum cativa ani. Sint cat de cat atent la ce ziceti incepand cu acel moment. Dar de atunci doar in jos v-ati dus, in ochii mei.

    Mihail Neamtu

    Vă cer scuze dacă unele cuvinte vi se par prea aspre. Nu vreau să judec pe nimeni din perspectiva Providenței divine care știe, singură, suspinurile inimii omenești. Sfârșitul marcat de boală e, pentru orice muritor, un sfârșit nedorit și dureros. El trezește compasiunea și respectul. Dar viețile oamenilor publici, care s-au țesut ca biografii exemplare pentru muritorii de rând, ele merită examinate.

    tampa_killer

    iar dati cu mucii in fasole domnule Neamtu! Nu este vorba de perceptia dumneavoastra asupra persoanei Patriciu ci de momentul ales… sunteti un bun teoretician dar nu si practician.. vorbiti frumos despre Dumnezeu, despre suflet, despre credinta dar dincolo de vorbe este un gol imens.

    Constantin Pavelescu @tampa_killer.

    Eu vă respect punctul de vedere, dar asta nu înseamnă să și fiu deacord cu el. Credeți-mă că m-am săturat de ipocrizii din astea gen „De mortuis nihil nisi bonum” sau multuzitatul, „pesoanele de față, firește, se exclud!…” Corect cred că este să se spună ceea ce este de spus și despre vii și despre morți, lafel cum mi se pare stupid ca o persoană să poată să fie exclusă dintr-o paradigmă doar pentru „meritul” că întîmplător se află de față și nu în altă parte. Fiecăruia ce i se cuvine, incluzînd și „fiecăruia epitaful care i se cuvine”. Despre Dinu Patriciu s-a vorbit enorm cît a trăit, se vorbește enorm acum c-a murit, iar peste puțină vreme va fi uitat. Faptul că d-l Neamțu spune în acest moment ce crede d-sa că trebuiește spus mă deranjează mai puțin decît faptul că abia cu cîteva ore înaintea lui Dinu Patriciu s-a stins din viață Dan Hăulică, dar asta a trecut aproape neobservat. Pe vremuri, înainte de ’89, pentru mine însemna cu mult mai mult norocul de a pune mîna pe vreun număr al revistei Secolul XX și de a-l citi, decît a însemnat pentru mine după ’89 tot ceea ce a reprezentat Dinu Patriciu. Personal, de la bun început l-am perceput pe Dinu Patriciu ca pe un personaj care adăuga plusvaloare mocirlei în care ne-a scufundat democrația originală iliesciană, ca pe unul dintre componentele nocive ale acestei mocirle. Poate că o fi făcut și bine în viața lui, nu știu, dar cu siguranță că o parte din sărăcie, țara asta i-o datorează și lui Dinu Patriciu. Ca și o parte din mlaștina morală în care ne bălăcim.

    Francisco Goya

    Dupa atatea articole induiosatoare despre Patriciu, care merg de minune cu sentimentalismul dulceag al romanului, este binevenita o analiza realista. Orice ar fi el, este foarte potrivit sa respectam moartea unui seman, dar nu si sa-l vedem mai frumos decat este cazul numai pentru ca a trecut pe lumea cealalta. Ma bucur ca intre atatea opinii in spirit de turma (vai ce om bun a fost maica!-parca sunt babe ) se mai gaseste cineva sa argumenteze ca in definitiv un capitalist egocentric imbogatit din afaceri cu statul nu este chiar sfanta Filofteia.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.