Mihai Fifor: „PSD va vota împotriva Ordonanței Debranșării!”





„Senatorii PSD, bineînțeles și senatorul social-democrat de Arad, Eusebiu Pistru, vor vota împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2021 care permite furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii aflați în imposibilitatea de a-și achita facturile restante. Situația acestor consumatori s-a agravat exponențial în contextul liberalizării sălbatice a pieței de energie care a condus la creșteri explozive ale tarifelor la energie electrică și gaze naturale.
Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili și apoi debranșare pentru cei care, cu rea-voință, nu-și achită facturile.
Cei mai mulți dintre consumatorii care ar putea fi debranșați sunt pensionari, angajați cu salarii mici sau familii cu mulți copii, care deja se află în zona sărăciei severe. Conform Institutului Național de Statistică, 41% dintre gospodăriile din mediul urban și 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata facturilor pentru utilități.
PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din Coaliția de guvernare să adopte urgent o soluție de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilități să majoreze necontrolat tarifele și să recurgă la măsura extremă a debranșării.
Guvernul poate emite imediat o ordonanță de urgență în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru șefia PNL, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecție să intre în vigoare din septembrie în acest an și nu din septembrie 2022”, spune președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)