Mihai Fifor: „Ce treabă are Bîlcea cu fosta Policlinică CFR? Chiar niciuna!”





În 31 mai 2018, în calitate de ministru al Apărării Naționale, semnam preluarea fostei Policlinicii CFR din Arad de la Ministerul Transporturilor la MApN. Sincer să fiu, a fost ideea unui medic din Spitalul Județean, un om drag mie. Așa că, după câteva luni de negocieri cu colegul meu, Lucian Șova, ministrul transporturilor, am preluat o ruină pentru a o transforma într-un Centru de diagnostic și tratament al Armatei. Desigur, deschis și tuturor celorlalți arădeni în căutare de soluții medicale de calitate.
Tocmai pentru că am intuit mizerii ca cea de azi a domnului Bîlcea, am căutat ca nimeni din administrația locala arădeană, nici Cionca, nici Bîlcea, nici Bibarț, nici măcar Falcă, să nu aibă nicio șansă să se atingă de noua investiție, așa că am plasat Policlinica sub comanda Spitalului Militar Timișoara.
Ca să clarific acum cu domnul Bîlcea… Aflu astăzi, dintr-o postare a distinsului meu coleg parlamentar, aflat pesemne în lipsă acută de subiecte și de imagine, că este foarte implicat în derularea investiției de la Arad. Că nu e PNL-ist de cinste la Arad care să nu mintă cum respiră, știm deja. Școala lui Falcă, deh, ce să-i faci! Mă întreb, însă, ce ar putea vreodată să aibă de a face Bilcea cu investițiile Armatei la Arad și care ar putea să fie meritul său în toată aceasta întreprindere? Răspunsul e unul singur: absolut nimic. De ce? Pentru simplul motiv că Centrul medical al Armatei de la Arad poarta o singura semnătură. A mea. Mihai Fifor. Așa cum, lesne, se poate observa din materialul atașat. Restul, sunt povești marca înregistrată Falca…Un singur regret am. Anume acela că armata nu mai e obligatorie. Poate așa ajungea și Bîlcea să înțeleagă, măcar puțin, cum stă treaba cu Armata României.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este