vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Migranții din Orient tot încearcă să treacă ilegal frontiera România – Ungaria. Ieri au fost prinși alți zece

    de Special Arad | 18 noiembrie 2020, 12:41 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat zece cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu saci cu cărbune artificial, respectiv produse din sticlă.

    În data de 17.11.2020, în jurul orei 10:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 35 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, saci cu cărbune artificial pe ruta România – Italia.

    În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, cinci persoane.

    În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, un minor, în vârstă de 17 ani, şi patru adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani.

    Azi dimineaţă, în jurul orei 05:50, în acelaşi punct de trecere, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 49 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Şoferul transporta produse din sticlă pe ruta Bulgaria – Cehia.

    Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, descoperind în interiorul compartimentului marfă, cinci cetăţeni din Afganistan, un minor, în vârstă de 15 ani şi patru tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani.

    În ambele situaţii, tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

    Tot în cursul zilei de ieri, alți 41 de migranți, din Siria, Irak şi Palestina, au fost depistaţi ascunşi printre utilaje, tot la Frontiera de autostradă.

    În cauze, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii celor două automarfare și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii afgani, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.