Migranți în loc de paleți pentru Franța la vama Nădlac





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 20 de cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetățean român.
În cursul acestei dimineți la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculată în Polonia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți pentru o societate comercială din Franța.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 20 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan și India ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
UTA este pe locul 4 , din primii 7 in play-off sunt 5 iar al 6-lea poate castiga play-out -ul, deci raportul nivel comision / nivel performanta cam dezonoreaza antrenorul si gasca conducatoare!
Observ multă frustrare în articolul dumneavoastră. Va scriu din diaspora. Nu sunt "dac liber". Totuși cred ca generalizarea dumneavoastră nu este de bun augur. Daca bine îmi amintesc, domnul (...)
Ăsta-i efectul dublului standard aplicat dă cecere în interes politic, dacă prezidentialelele-au anulat pt. a nu ajunge ge președinte un dezaxat diliu, de ce nu au anulat și alegerile (...)