Prognoza meteo: vreme rece la începutul săptămânii





După ce în weekend am avut parte de vreme frumoasă, luni, 18 martie, meteorologii anunță că temperaturile vor scădea, iar ziua de marți va fi friguroasă.
„Vremea se răcește chiar de luni, iar cea mai rece zi va fi ziua de marți. Luni, doar prin Oltenia vor mai fi maxime de 16-17 grade, dar marți va fi o zi destul de rece în toată țara, cu temperaturi între 3 și 9 grade, puțin mai ridicate în sud-vest, unde sunt posibile temperaturi de 11-12 grade. Și nopțile vor fi reci, cu temperaturi negative”, a spus duminică, 17 martie, Mihai Huștiu, meteorolog ANM, pentru Libertatea.
„Temperaturile vor deveni negative în noaptea de marți spre miercuri și se vor înregistra valori de -4 sau -5 grade în zonele de nord-vest și în centrul țării”, a anunțat Huștiu. Cât despre ploi, acestea vor fi reduse în această săptămână.
Vremea se va menține rece până joi, 21 martie, urmând ca la sfârșitul săptămânii temperaturile să crească din nou, după care se va răci.
„Este o alternanță specifică, de altfel, pentru luna martie. Două-trei zile calde, două-trei zile frig. Așa se face tranziția de la sezonul rece la sezonul cald. Este caracteristica acestei luni”, a mai spus meteorologul.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)