Meszar: „Mi-am încălcat principiile. M-a luat valul în această vară…”





Luni seară, la Old Lady’s Pub, conducerea clubului UTA a participat la o întâlnire cu suporterii echipei, întâlnire organizată la inițiativa fanilor. Suporter Club UTA, prin președintele Dan Proca, și-a manifestat îngrijorarea față de rezultatele din acest sezon, care au condus la un loc mult sub așteptări în clasamentul ligii secunde.
UTA a fost reprezentată de Alexandru Meszar, care a transmis următorul mesaj:
„Ne bucurăm că suporterii sunt alături de club și se mobilizează dacă este nevoie.
Nu este cazul de identificare a unor soluții de a ieși din criză, pentru că nu este criză, eventual o lipsă de formă sportivă, care poate să apară la orice echipă din lume – vezi numai rezultatele din acest weekend ale lui Real Madrid, CFR Cluj sau Craiova.
Această formă sportivă, mai puțin dorită de noi toți, o pot rezolva în această perioadă a competiției doar jucătorii împreună cu staff-ul tehnic, nicidecum conducerea sau suporterii.
Datoria conducerii este să asigure condiții echipei, când au rezultate să-i premieze, iar când e necesar să-i sancționeze.
Conducerea are în continuare încredere în jucători și staff. Suntem siguri că pot obține rezultate mult mai bune.
Datoria suporterilor rămâne să încurajeze în continuare echipa, mai ales atunci când aceasta este în impas. Un impas cum este și acum, când obiectivul clubului declarat la început de sezon în proporție de 90 % este compromis.
Pentru această situație unicul responsabil sunt eu, pentru că în această vară nu mi-am respectat propriile principii stabilite acum patru ani. M-a luat valul și am vrut o promovare sigură, fără baraj. Încă odată s-a dovedit că fotbalul nu este matematică”. (Alexandru Meszar)
În ultima parte a întâlnirii, mai mulți suporteri au pus întrebări privind diverse probleme din viața echipei, întrebări ale căror răspunsuri le-a oferit tot Alexandru Meszar.
SURSA: uta-arad.ro
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)