Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Paşti





Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică, în mesajul de Paşti, că gândurile sale cele mai calde se îndreaptă către toţi românii, fie că se află în ţară sau în afara graniţelor, iar spiritul acestei sfinte sărbători trebuie să ne dea încrederea de a privi cu optimism către viitor.
„În aceste zile în care sărbătorim sfintele Paşti, gândurile mele cele mai calde se îndreaptă către toţi românii, fie că se află în ţară sau în afara graniţelor. Învierea Domnului este un prilej de comuniune şi linişte, o bucurie a renaşterii pe care o împărtăşim cu cei dragi”, a transmis Klaus Iohannis, într-un mesaj video postat pe Facebook.
Preşedintele le-a transmis românilor că spiritul acestei sfinte sărbători trebuie să le dea încrederea de a privi cu optimism către viitor.
„Să avem cu toţii sufletul plin de speranţă şi lumină, iar spiritul acestei sfinte sărbători să ne dea încrederea de a privi cu optimism spre viitor. Hristos a Înviat!”, a adăugat șeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au participat, sâmbătă seară, la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu.
Sursa: Digi24
Sărbătorile pascale să vă aducă bucurii, liniște şi pace sufletească, pe care să le împărtășiți cu cei dragi! Hristos a Înviat!
Posted by Klaus Iohannis on Saturday, April 15, 2017
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)