Medicul Ovidiu Roșca și Alex Jivan, fiul unui inspector ANAF, au murit azi noapte în accidentul de la Chișineul Criș!





Știri Arad. Accident cu urmări tragice între localitățile Chișineu Criș și Sintea Mare. Azi noapte în jurul orei 3, un Opel a lovit un autoturim BMW care circula regulamentar.
Impactul a avut loc într-o curbă în care șoferul autovehiculului Opel a ajuns pe contrasens, a intrat în coliziune cu BMW-ul, iar în urma impactului atât șoferul de 30 de ani, cât și pasagerul aflat în spatele șoferului, în vârstă de 26 de ani, din BMW au murit, iar șoferul Opel-ului, în vârstă de 25 de ani, a fost rănit grav.
La volanul BMW-ului se afla Ovidiu Roșca. Lucra ca medic la Spitalul Județean din Oradea după ce a absolvit Medicina la Timișoara. Cel din spatele său, Alexandru Jivan, lucra ca tehnician și era fiul inspectorului ANAF Alexandru Jivan și al învățătoarei Dana Jivan din Chișineu Criș.
În mașina BMW se mai aflau doi pasageri care au scăpat doar cu răni superficiale.
Surse aflate la fața locului spun că accidentul ar fi avut loc pe fondul vitezei, dar și al consumului de alcool al celui aflat la volanului Opelului, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Seleuș.
SURSA FOTO: facebook.com
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)