Medicii de familie atenționează că riscă să-și închidă cabinetele din cauza scăderii veniturilor





Medicii de familie și cei de la ambulatoriu atenționează că le scad veniturile și pot ajunge în situația în care să-și închidă cabinetele și să treacă la privat.
Aceștia solicită renegocierea şi creşterea valorii punctului pentru serviciile medicale acordate de medicii de familie şi de cei din ambulatoriul de specialitate.
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, Cosmin Alexandrescu, a afirmat că valoarea punctelor afişate în transparenţă de CNAS a scăzut cu 30% faţă de anul trecut.
„Valoarea actuală înseamnă o reducere de 30% aproximativ a bugetului pentru medicina de ambulatoriu şi medicina de familie.
Corelată cu modificările fiscale de la sfârşitul anului trecut, cu creşterile de preţuri şi de fiscalitate vor duce la o scădere a veniturilor medicilor cu 40 până la 50% faţă de momentul actual. (…)
Ce vor face medicii din localităţile ceva mai mici, unde din cauza populaţiei mai reduse nu pot face numărul maxim de consultaţii posibile. Ce soluţii au? Să îşi închidă cabinetele. (…)
6.000-7.000 de medici ar fi direct afectaţi. (…)
Nu dorim să se ajungă la o confruntare, dorim să se rezolvăm lucrurile prin discuţii logice. Dar de data aceasta dacă nu se va reuşi să aplanăm situaţia şi nu se va reuşi o echilibrare a valorii punctului la nivelul cel puţin al anului trecut, pericolul este clar – colegii nu vor mai semna acte adiţionale de la 1 februarie.
Au actul adiţional semnat până la 31 ianuarie. (…) Dacă punctul nu va creşte, nu vor mai semna acte adiţionale. Vor închide. (…) Practic o treime din populaţia României ajunge în ambulatoriu”, a explicat medicul.
El a spus că vor fi afectaţi aproximativ 5-6 milioane de pacienţi.
Citește mai mult pe Agerpres.ro.
Citește și: Protest inedit! Un medic de familie se vrea brancardier · Special Arad
Comentariile portalului
V-ați autohăcuit. Se mai întâmplă dacă nu ești atent la proceduri... Mie îmi apar, cu asta în care vă răspund, 17. Noa, dar eu sunt susț (...)
Doar o dilema care s-ar putea sa nu apara public: cum se face ca pe pagina principala in coloana din dreapta cu titul acestui articol al d-lui Notaros la final (...)
Este adevarat ceea ce scrieti,insa nu trebuie omis faptul ca Spitalul s-a dotat cu un sistem inteligent de acces,de plata a accesului,asa ca sa nu minimalizam eforturile (...)