Medici și ambulanțe din toată țara, inclusiv din Arad, s-au strâns la Oradea pentru a celebra 113 ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță | Foto





Echipaje ale Serviciilor de Ambulanță Județene din toată țara s-au strâns duminică la Oradea pentru a sărbători 113 ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță din România.
Astfel, aproximativ 70 de autospeciale și sute de angajați ai Serviciilor de Ambulanță Județene din toată țara au „invadat” Piața Unirii din municipiul Oradea, unde au avut loc festivitățile dedicate Zilei Naționale a Ambulanței. Festivitățile au început în jurul orei 12:00, iar după aproximativ o oră și jumătate, ambulanțele prezente s-au pus în mișcare pentru o paradă prin Oradea pe traseul: Piața Unirii – Iuliu Maniu – Piața 1 Decembrie – Cantemir – Nufăru, cu întoarcere pe Centura Oradiei – Nufăru – Cantemir – Centrul Civic – Bdul Magheru – Republicii – Bdul Ștefan cel Mare – Transilvaniei – Bdul Dacia – Bdul Decebal – Iuliu Maniu – Piața Unirii.
După paradă, echipajele de ambulanță au fost dispersate în mai multe zone din Oradea, unde au oferit pliante, informații și diferite tipuri de consultații cetățenilor.
O delegație formată dintr-o autospecială și 6 cadre medicale de la Serviciului de Ambulanță Județean Arad a fost prezentă la rândul său la festivitățile dedicate Zilei Naționale a Ambulanței.
Urăm pe această cale, tuturor medicilor, asistenților și angajaților din sistemul medical, care lucrează zeci de ore în sistemul de urgență, „La mulți ani!” și, totodată, le mulțumim pentru că ne salvează viețile!
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este