vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Medicamente noi compensate: „vor fi 15 medicamente necondiţionate care vor intra pe listă fără restricţie”

    de Special Arad | 8 octombrie 2014, 12:11 PM | Naţional

    0

    Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, a declarat marţi, cu prilejul dezbaterii organizate la Ministerul Sănătăţii, că au fost evaluate toate moleculele care au fost depuse în vederea introducerii pe lista de medicamente compensate şi gratuite, relatează amosnews.ro

    „Am evaluat, în momentul de faţă, toate moleculele, toate dosarele depuse, sunt în curs de trimitere rezultatele către companii. Avem două categorii de molecule: molecule care au intrat necondiţionat pe lista de medicamente şi au fost publicate deja în transparenţă decizională. La acestea am primit contestaţii, pe care le finalizăm în această săptămână, în aşa fel încât să avem o listă finală de introducere a medicamentelor necondiţionate care va fi publicată printr-o hotărâre de guvern. Pe celelalte, le-am transmis către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, fie că intră condiţionat de acordul cost-volum, fie că nu se califică deloc, urmând ca această a doua listă, de HG, să fie publicată imediat ce avem documentaţia din partea autorităţii referitoare la legislaţia cost-volum. În momentul în care legislaţia referitoare la acordul cost-volum va fi finalizată, şi aceasta este de ordinul
    zilelor, în acel moment şi a doua HG va putea să fie publicată în aşa fel încât pacienţii să poată avea acces şi la aceste medicamente”
    , a explicat preşedintele ANMDM.

    Potrivit acestuia, dacă toate lucrurile se vor derula „ca la carte”, pe parcursul lunii noiembrie primele acorduri cost-volum vor putea fi încheiate.

    „Vor fi undeva 15 medicamente necondiţionate care vor intra pe lista de compensate fără restricţie. Tripla terapie va intra undeva după analizele care vor fi făcute în cadrul acordurilor cost-volum. Costurile aici sunt mari şi va trebui să fie foarte bine urmăriţi acei pacienţi. Şi tratamentele pentru cancer vor intra pe baza acordurilor cost-volum. Dacă tratamentul va fi eficient pentru pacient, acesta îl va primi în continuare… (…) Încercăm în momentul de faţă ca, prin delistărilepe care le facem, să creăm un anumit spaţiu bugetar”, a arătat Marius Savu.

    Acesta a precizat că, în propunerea iniţială, era prevăzută excluderea de pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a tuturor medicamentelor care nu mai îndeplineau anumite criterii internaţionale însă acest lucru a fost modificat în urma dezbaterilor publice.

    „În urma dezbaterilor publice, am ajuns la concluzia că totuşi anumite medicamente pe care noi le-am transmis comisiilor de specialitate că am vrea să le excludem îşi mai găsesc un rol, dacă nu extrem de important, dar îşi mai găsesc un rol în terapeutica românească şi, în concluzie, am gândit o variantă de a avea un nou palier de compensare de 20% pentru aceste medicamente care nu salvează vieţi, dar îmbunătăţesc tratamentele. Sunt anumite tonice vasculare, anumite medicamente care sunt folosite în afecţiuni venoase la care rezultatele nu sunt extraordinare, dar care, totuşi, îşi găsesc un beneficiu terapeutic”
    , a reliefat dpreşedintele ANMDM.

    El a precizat că acest tip de medicamente vor fi compensate în proporţie de 20%.

    „Aceasta va fi o compensare de 20% şi vor apărea, pentru prima dată în România, acordurile cost-volum, care vor schimba un pic modul de prescriere a medicamentelor şi modul de a urmări felul în care pacienţii sunt trataţi pentrucă acordurile cost-volum vor permite nu numai introducerea pacientului pe o anumită terapie şi urmărirea evoluţiei sale în aşa fel încât să fim siguri că medicamentul a fost dat celui care chiar are nevoie. Încep să apară medicamente care costă 10.000, 15.000, 20.000 de euro şi atunci este normal ca aceste medicamente să se ducă la pacienţii care au nevoie de ele şi să nu fie irosite”, a detaliat preşedintele ANMDM

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.