joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 17 mii de cutii cu medicamente posibil contrafăcute, confiscate la Nădlac II. Șoferul încerca să le scoată din România

    de Special Arad | 20 martie 2023, 11:34 AM | Știri Arad

    0

    17 mii de cutii cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute au fost confiscate sâmbătă, 18 martie, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieșire din România. Valoarea medicamentelor este de peste 370 de mii de euro. Cutiile cu medicamente erau transportate cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un cetățean german în vârstă de 39 de ani. La controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru marfa transportată.

    „Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat într-o autoutilitară condusă de un cetățean german, peste 17.000 de cutii cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro – aproximativ 1,8 milioane de lei. În data de 18 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean german în vârstă de 39 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii pe care erau inscripționate numele unor medicamente cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus la sediul instituției pentru verificări suplimentare. La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 17.263 cutii cu medicamente, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.