joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Meciul carierei pentru Iacob: „Știu ce înseamnă Rapid și Poli Timișoara pentru UTA!”

    de Lucian Dănilă | 10 septembrie 2021, 1:18 PM | Sport

    0

    Florin Iacob este căpitanul echipei UTA și unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lotul antrenat de Gyuszi Balint. Cu două convocări la echipa națională a României, portarul echipei arădene spune că a fost puțin afectat de faptul că nu a mai fost convocat la ultimele trei jocuri ale selecționatei pregătite de Mirel Rădoi, dar supărarea i-a repede.

    „Am fost puțin supărat că nu am mai fost convocat la lotul național. Cam o zi, după care mi-a trecut. Mergem înainte, eu am și vorbit cu antrenorul de portari și mi-a spus să o țin pe aceeași linie pentru că din momentul în care am fost convocat e sigur că sunt în vederile lor și atunci trebuie să țin aceeași linie”, spune Iacob.

    Referitor la meciul din această seară dintre UTA și Rapid, portarul Bătrânei Doamne crede că este cel mai important meci al carierei sale. Nu a mai jucat niciodată pentru locul 2 și, totodată, nu a mai evoluat niciodată într-un meci cu o asemenea încărcătură între două echipe de tradiție cu un stadion plin la 75 la sută din capacitate, atât cât permit măsurile anti-Covid luate de autorități.

    „Ne așteaptă un meci foarte interesant, cu o încărcătură mare, pentru că știm ce înseamnă Rapid și Poli Timișoara pentru UTA, mai ales din punctul de vedere al suporterilor. În ceea ce mă privește, pot spune că este meciul cu cea mai mare încărcătură din cariera mea. Am văzut ce înseamnă un meci cu Poli Timișoara, l-am trăit pe propria piele pe „Motorul”. Este foarte important să ținem o linie ascendentă, ceea ce am făcut și până acum, ceea ce am jucat și în meciurile trecute. Sperăm să ținem sus nivelul de atitudine și sacrificiu, vorbim despre asta la fiecare antrenament și înaintea fiecărui meci. Am și demonstrat-o în meciurile trecute că am creat un grup foarte unit la Arad, ceea ce ne-am și dorit de la începutul campionatului”, a continuat Florin Iacob.

    Căpitanul roș-albilor spune că transferurile din această vară au adus un plus evident în vestiarul echipei UTA. „Au venit băieți cu dorință de a câștiga și, precum am spus la începutul sezonului, vrem să ne batem cât mai sus și, de ce nu, să câștigăm și un trofeu, oricare ar fi el. Ne așteaptă un meci cu o încărcătură psihică foarte mare, deoarece și suporterii ne vor împinge de la spate. Spun asta pentru că, poate, unii dintre noi vor cădea în extrema cealaltă în unele momente, dar sperăm să fim concentrați și echilibrați pentru că cucerirea a celor trei puncte, foarte importante pentru noi. Mai mult din pricina suporterilor, este foarte important pentru noi să-i facem o bucurie suflării utiste. Pe de altă parte, nu am mai fost niciodată pe locul 3 în Liga 1 în toată cariera mea, iar mâine seară aș vrea și ne dorim cu toții să urcăm pe locul 2. Apoi, mai sperăm să rămânem acolo, să stăm cât mai sus și să ne batem la trofee. Asta văd și la antrenamente, la cum muncesc toți băieții își doresc să fim cât mai sus la antrenamente. Toți știu foarte bine ceea ce înseamnă UTA”, spune portarul echipei arădene.

    În poarta Rapidului va fi Horațiu Moldovan, fost coleg cu Iacob la UTA în sezonul trecut. Moldovan a început ca titular în poarta grupării arădene, având trei meciuri foarte bune cu Farul, Voluntari și FC Argeș, dar și-a pierdut locul după o evoluție mai slabă cu Poli Iași. În actualul sezon, Moldovan a ținut închisă poarta Rapidului vreme de 6 meciuri și 83 de minute! Primul gol încasat de Rapid în actuala ediție de campionat a fost cel cu CS Universitatea Craiova, marcat de Markovic în minutul 83 al jocului câștigat în cele din urmă cu 2-1 de olteni. „Îl felicit pe Moldovan pentru acest început de sezon, e un portar de perspectivă și sper ca după meciul de mâine să o țină tot așa. Altfel, pe mine nu mă interesează cine e cel mai periculos jucător al Rapidului. Nu prea mă uit, pentru că mă încarc negativ și nu are rost. Eu trebuie să fac ce am făcut și până acum și cu siguranță va fi bine”, a încheiat Iacob.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.