Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie





Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa, în luna septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate, care va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani, a anunţat, vineri, la Botoşani, preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu.
Potrivit acestuia, programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT). Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei, din care jumătate va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale„, a afirmat şeful AFM, citat de Agerpres.
Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.
Comentariile portalului
Inchiziția a fost acum sute de ani. Suntem în 2025, cu pretenții de lume civilizată, evoluată.... inclusiv evoluată încât să nu vă adresați unei persoane pe care (...)
Da. Dar încă nu se știe data exactă. Aici aveți poziția centrului comercial: https://specialarad.ro/mesajul-conducerii-agora-mall-incendiu-sambata/
Identic cu ce face aialalta mizerie la FCC Icim...