Mărțișoare speciale, împărțite de copilașii unei grădinițe private din Arad și polițiștii de la Rutieră





Miercuri, 1 martie, toate șoferițele care au trecut prin fața unei grădinițe private din Arad au primit cu mari emoții, mărțișoare din partea preșcolarilor.
Șoferițele au fost oprite în trafic de agent șef adj. Banici Ioana și agent Neșiu Marius, reprezentanții Biroului Rutier Arad care au coordonat întreaga activitate și alături de cei mici au oferit mărțișoarele realizate de copii.
Nu mici au fost emoțiile soferițelor când au fost oprite în trafic de polițiști, dar mai ales în momentul în care și-au dat seama defapt care a fost motivul pentru care polițiștii le-au făcut semn să oprească.
Șoferițele au primit cu mare bucurie-n suflet aceste mici atenții, însoțite de tradiționala urare: „Vă dorim o primăvară frumoasă”.
„Mi-ați făcut ziua cu adevărat frumoasă, cu acești copii minunați”, a declarat una dintre doamnele oprite în trafic.
Astfel de momente sunt de neuitat, iar bucuria de-a oferi mici zâmbete femeilor de 1 martie sunt simțite de toți cei implicați în această acțiune organizată de mai bine de 13 ani, an de an la rând, de grădinița respectivă în colaborare cu reprezentanții Biroului Rutier Arad. Activitatea de astăzi denumită „Oferim mărțișoare zâmbitoare” este prevăzută în proiectul de parteneriat dintre grădiniță și Biroul Rutier Arad.
Mici atenții sunt binevenite întotdeauna, cu atât mai mult cu cât sunt oferite de mânuțele unor copii.
Comentariile portalului
De ce nu implementeaza limitarea automata in functie de zona? Da, producatorii de masini pot, de exemplu, limita viteza masini la 50km/h in orase. Totul pe baza de GPS (...)
Sunt o grămadă de site-uri care vând și își fac reclamă pe tiktok și din Romania normal. Chestia e ca ce vând ei probabil nu necesită autorizare (...)
Ce va mai macina, sugeranistilor, că e un președinte cu studii pe bune! Că, in calitate de președinte, nu e cel mai potrivit, e o alta discuție. (...)