Mark Wahlberg este cel mai bine plătit actor din 2017, dar şi cel mai puţin profitabil





Nu-i de ajuns că filmele lui sunt, de regulă, făcute praștie de către criticii de film potrivit revistei Forbes, Wahlberg este cel mai puțin rentabil actor al Hollywood-ului: toți banii pe care-i încasează aduc un profit producătorilor de numai 4,40 de dolari. Cu toate astea, tot el este cel mai bine plătit actor în industria filmului.
Starul a primit anul acesta remunerații în valoare de 68 milioane de dolari, iar pentru fiecare dolar primit, box office-ul a raportat înapoi 4,40 dolari. Raportul nesatisfăcător apare din cauza producțiilor „Patriots Day” (ce a strâns la box office doar 50,5 milioane de dolari în toată lumea) şi „Deepwater Horizon” (cu 121,7 milioane de dolari internațional). Ceva mai recentele „Transformers: The Last Knight” şi „Daddy’s Home 2” au fost lansate în afara perioadei luate în considerare, scrie CineMagia.
Forbes a luat în calcul ultimele trei filme lansate în Statele Unite de fiecare actor, în perioada iulie 2016 – iulie 2017, fără a include animațiile, producțiile în care au avut doar o scurtă a apariție şi cele care au beneficiat de proiecţii limitate.
Pe locul doi în clasamentul actorilor cel mai puţin profitabili ai lui 2017 se află Christian Bale. Este urmat de Channing Tatum, Denzel Washington şi Brad Pitt. Au fost luate în considerare şi actrițele, însă, deoarece există o discrepanță mare între salariile primite de actori şi cele primite de actrițe, acestea din urmă nu au intrat în clasamentul alcătuit de Forbes.
Topul celor mai bine plătiți actori din lume în 2017:
9. Salman Khan (37 milioane de dolari / actor de Bollywood)
8. Shah Rukh Khan (38 milioane de dolari / actor de Bollywood)
7. Tom Cruise (43 milioane de dolari)
3. Vin Diesel (54.5 milioane de dolari)
2. Dwayne „The Rock” Johnson (65 milioane de dolari)
1. Mark Wahlberg (68 milioane de dolari)
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)