Divorțul anului în fotbal: un celebru jucător a prezentat în instanță lista amanților soției. Ce nume se află în caietul lui Mauro Icardi
A început divorțul anului în fotbal, dintre Wanda Nara (38 de ani) și Mauro Icardi (32 de ani).
Cei doi se luptă în instanță pentru bunuri materiale, case și mașini, în valoare de câteva milioane de euro, dar și pentru custodia celor două fete ale cuplului.
Mauro Icardi speră să aibă câștig de cauză ca urmare a presupusei infidelități a Wandei Nara și a adus la tribunal o listă cu numele bărbaților cu care fosta sa parteneră l-ar fi înșelat.
Tribuna.com scrie că pe listă se află numele lui L-Gante, rapper cu care Wanda Nara a transmis că a avut o relație după ce s-a despărțit de Mauro Icardi, al lui Keita Balde și al lui Federico Fazio, doi fotbaliști.
La fel ca în cazul lui L-Gante, Wanda Nara a recunoscut că a avut o relație cu Keita Balde, dar când era separată de Mauro Icardi. În privința lui Federico Fazio, Wanda Nara susține că nu l-a văzut niciodată.
„Nu-l cunosc, e o minciună. E prima dată când îi văd fața. Avocatul meu se va ocupa de asta”, a spus Wanda Nara, potrivit sursei citate.
La scurt timp după ce a anunțat oficial că s-a despărțit de Wanda Nara, Mauro Icardi și-a prezentat noua parteneră, China Suarez.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)