Mario Camora: „Știm de când am ajuns pe la Arad cât de iubit e Cristian Panin aici”





Mario Camora, „veteranul” și căpitanul celor de la CFR Cluj, a vorbit la conferința de presă premergătoare finalei Cupei României despre Cristian Panin, fotbalistul care a scris istorie la CFR dar care a debutat în fotbalul mare și pe prima scenă în tricoul echipei UTA, el fiind născut și crescut la Arad.
„Știm de când am ajuns pe la Arad cât de iubit e Cristian Panin aici. E normal, e un jucător care a jucat și aici, un jucător cu prieteni, familie, toți de aici, așa că vrem să-i facem și lui un cadou și să fie și el fericit”, a spus Camora despre fostul număr 4 al celor de la CFR.
Camora a fost pe teren și la finala din 2016, câștigată de CFR la loviturile de departajare contra celor de la Dinamo, scor 5-4 după ce a fost 2-2 după 120 de minute de joc.
„Emoții ai tot timpul, e un meci cu trofeul pe masă. Încercăm noi, jucătorii cu mai multă experiență, să-i ajutăm și pe ceilalți să treacă peste emoții. Suntem conștienți că va fi un meci foarte greu, la final vrem să ridicăm noi trofeul. Pericolul poate veni de oriunde, Sibiul e o echipă omogenă, o echipă care joacă de mai mult timp împreună. Au un antrenor foarte bun, de când a schimbat sistemul a fost un plus clar pentru echipă, cu acest 3-5-2 pe fază de atac.
E o echipă periculoasă, dar noi suntem pregătiți și sperăm să facem o treabă cât mai bună. Ne dorim să facem un cadou suporterilor, în special celor care vor fi aici, știm că nu e ușor nici pentru ei. Finala e în timpul săptămânii, mulți trebuie să lipsească de la muncă, să facă câteva ore până aici. Sperăm să le facem o bucurie și să se întoarcă la Cluj fericiți”, a continuat Camora.
Meciul CFR Cluj – Hermannstadt se joacă pe arena „Francisc Neuman” din Arad și începe la ora 20:30.
Citește și:
Comentariile portalului
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)
Oare nu ar putea să fie votat doar in Polonia? 🤣