Mariana Botar, o femeie de 39 de ani, a fost găsită moartă în curtea casei sale din Cicir
Mariana Botar, o femeie de 39 de ani, a fost găsită moartă în această noapte în curtea casei sale din Cicir.
Din declarațiile polițiștilor reiese că deocamdată nu poate fi vorba de o suspiciune de omor, însă, cu toate acestea, vecinii femeii susțin că aceasta avea o căsnicie extrem de tulburătoare, fiind adesea bătută de soț.
„Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea autopsiei, urmând ca, în urma rezultatului examenului medico-legal, să se facă încadrarea juridică a faptei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudia Iuga.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)