Marian Toader, primarul comunei Zăbrani, în conflict de interese
Știri Arad. Agenția Națională de Integritate transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că primarul comunei Zăbrani, liberalul Marian Toader, se află într-un posibil conflict de interese de natură penală.
Iată comunicatul ANI:
În calitate de primar, a promovat un proiect de Hotărâre prin care a propus aprobarea unificării unei suprafețe de teren aparținând proprietății private a comunei și o proprietate privată a S.C. Oil Distribution S.R.L., societate la care acesta deține calitatea de asociat unic. Ulterior adoptării Hotărârii Consiliului local, între comuna Zăbrani și S.C. Oil Distribution S.R.L., a fost încheiat Actul de alipire.
Astfel, există indicii cu privire la posibila săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)