Marea peticeală la Arad! Doreii: au inhalat fum, li s-a scurs benzina și au lăsat un petec de nisip pe zebră… :)

    de Lucian Dănilă | 16 ianuarie 2015, 11:43 AM | Știri Arad | Strada

    0

    Spuneam într-unul dintre articolele trecute că subiectele vin de multe ori în momentele de relaxare. Trei colegi ne aflam la cafeaua de dimineață într-un local din Piața Avram Iancu, când, aproape de geamul lângă care stăteam, a apărut o echipă de muncitori.

    Echipați corespunzător, aceștia au venit cu două vehicule, un tractor și o autoutilitară. Nu știm sigur câți muncitori erau, dar cu siguranță cel puțin cinci. Părea a fi o lucrare mare, serioasă, dar a fost, în cele din urmă, de tot râsul… Nu degeaba s-a împământenit la români porecla de „dorei” (la singular: Dorel).

    Zilele trecute, pe trecerea de pietoni de lângă localul în care ne aflam, s-au efectuat ceva lucrări. Ei știu la ce. Probabil la canalizare, la vreo conductă de apă, nu știm. Ideea este că au stricat partea carosabilă, iar conform legii, după o intervenție, partea carosabilă trebuie adusă la starea inițială. Ne este greu să credem că muncitorii din imagine știau acest lucru.

    Repetăm, au venit cel puțin cinci oameni cu un tractor și o autoutilitară și intenția lor era să rezolve problema. Au început cu stângul: în momentul în care tractoristul a pornit motorul, un alt coleg al său se afla cu nasul chiar în țeava de eșapament al tractorului (vezi foto), țeavă așezată în față, deasupra motorului, iar gazele de eșapament efectiv l-au dărâmat. A fost o imagine de cascadorii râsului care cu siguranță devenea virală pe rețelele de socializare. Din păcate nu am filmat-o… Apoi au adus câteva găleți de nisip, l-au întins pe „zebră” și au pornit instrumentul de lucru. Am înțeles că acesta se numește talpă vibratoare. După câteva secunde, din „jucăria vibratoare” a început să curgă combustibilul… Câte se mai puteau întâmpla în doar câteva minute?

    În fine, au rezolvat petecul de nisip și duși au fost… Ce au lăsat în urmă se vede în poze. În Aradul anului 2015 după Hristos, peticele pe carosabilul din centrul orașului se fac cu nisip. Și nici acela nu prea mult..

    VEZI FOTOGRAFIILE

    FOTO: DORU JIDOI ȘI LUCI PRECUP 🙂

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.