Rețeaua de canalizare se extinde către Mândruloc și Cicir





Peste 3000 de locuitori din Mândruloc și Cicir vor beneficia de rețea de canalizare. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de canalizare în cele două localități din comuna Vladimirescu.
Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, a declarat: „Introducerea canalizării în Mândruloc și Cicir este cea mai importantă investiție în aceste două localități. Valoarea totală a lucrării este de 38,6 milioane lei și cuprinde aproximativ 30 km de canalizare apă menajeră pe străzile celor două localități.
Investiția va deservi peste 3000 de locuitori. Proiectul este depus la Ministerul Dezvoltării, prin programul PNRR, componenta – C1 Managementul apei. Pentru administrația locală din Vladimirescu crearea tuturor condițiilor pentru confortul zilnic al cetățeanului și învățământul sunt cele două axe pe care lucrăm încă de la începutul mandatului”.
Rețelele vor avea rolul preluării apelor uzate menajere de la imobilele din Cicir și Mândruloc și transportul acestora la rețeaua de ape uzate a localității Vladimirescu, apoi la stația de epurare Arad. Între localitățile Mândruloc-Vladimirescu și Vladimirescu-Arad transportul se va face prin pomparea apelor uzate.
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)