Majorări salariale la bibliotecă și muzeu, grație sindicatelor





Angajații de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și de la Complexul Muzeal Arad vor beneficia de majorări salariale, începând chiar din luna aprilie. Măsura este luată la nivel național, grație sindicatelor.
Creșterea salarială va fi de 20%, în două etape, ca urmare a negocierilor dintre Ministerul Culturii și sindicate.
„Începând cu veniturile din luna aprilie, toți specialiștii care lucrează în muzee și biblioteci vor beneficia de majorările salariale pe care le-am convenit cu reprezentanții sindicatelor. Din luna aprilie, angajații din muzee și biblioteci nu vor mai fi discriminați salarial în raport cu alți angajați, care activează pe poziții similare, dar sunt încadrați în alte familii ocupaționale. Aceștia vor primi același procent de majorare salarială de 20%, în două etape”, a precizat Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Comentariile portalului
Adevărul e că Piticul Diliu Buratino, Golanul sau Javrilă Nufugem sunt asi in ale comunicării🤣 Pamant plat, dacii - ombilicul Terrei, medicina care te omoară( oare de ce (...)
... un raspuns impecabil, dar trebuie sa fiu sincer pana la capat si sa-mi fac "autocritica" - ca asa era pe vremea noastra, si sa ma declar: PP (porcul peiorativ).O (...)
Parca Carrefour e special ocolit, unde incearca sa te fure cu fiecare ocazie.