sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Astăzi se reia școala cu reguli stricte de distanțare și de igienă! Elevii din clasa a XII-a și cei din a VIII-a se întorc la cursuri

    de Lucian Dănilă | 1 iunie 2020, 7:47 PM | Știri Arad

    0

    Ziua de 2 iunie coincide cu ziua în care elevii din clase terminale se întorc la școală. Autoritățile au decis „înghețarea” anului școlar pentru elevii din celelalte clase, iar cei din anii terminali au încheiat vineri anul școlar.

    În acest an nu am avut parte de festivități. Totul s-a întâmplat online, așa cum s-au făcut și cursurile în ultimele două luni și jumătate.

    Cadrele didactice și elevii care se întorc pe băncile școlii trebuie să respecte niște reguli impuse de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.

    Trebuie demarcate trasee de acces pentru elevi, trasee prin care trebuie delimitate clar ieșirile și intrările. Băncile trebuie așezate și ele la doi metri distanță una de alta.

    Elevii din clasa a VIII-a și cei de a XII-a și a XIII-a se întorc în clase în perioada 2-12 iunie. Ei vor participa la lecțiile de pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit reguli stricte de acces şi de desfăşurare a activităţilor didactice, astfel încât niciun elev sau profesor să nu fie expus a se îmbolnăvi de COVID-19.

    Autorităţile cer ca elevii să fie împărţiţi în grupe de maximum zece, iar grupele vor intra la clase cu 15 minute întârziere una faţă de alta. De asemenea, este obligatoriu ca elevii din clasa a VIII-a să fie plasați într-un corp de clădire, iar cei care tocmai se pregătesc de terminarea liceului în alt corp de clădire. Ei trebuie să intre pe porţi diferite.

    La poartă va sta un cadru medical, cel mai probabil asistentul/asistenta școlii pentru a le măsura temperatura care trebuie să fie sub 37,3 grade Celsius.

    Toţi elevii şi profesorii trebuie să poarte măşti pe tot parcursul activităţilor, iar elevii trebuie să primească o mască şi la plecarea spre casă.

    Alte condiții sunt legate igiena privind încălțările. La intrarea în instituția școlară elevii și cadrele didactice trebuie să aibă la dispoziție covoare pe care își vor şterge tălpile, acestea fiind îmbibate cu soluţii dezinfectante. La fiecare etaj din școli trebuie să fie plasate recipiente cu dezinfectanți pentru igienizarea mâinilor.

    În pauze, recomandarea autorităților spune ca elevii să rămână pe loc, iar dacă părăsesc sala de clasă trebuie să păstreze distanţa faţă de colegi.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.