vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mai mulți ofițeri de poliție din Hunedoara, cercetați

    de - | 28 martie 2017, 10:46 AM | Regional

    1

    Verificările Corpului de Control al șefului Inspectoratului General al Poliției Române au scos la iveală multe nereguli, dintre care unele penale, posibil săvârșite de unii oameni ai legii hunedoreni. Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a declarat, luni, pentru „Glasul Hunedoarei”, că a fost sesizat Parchetul pentru săvârșirea unor infracțiuni de către mai mulți polițiști, iar alți 12 ofițeri, dintre care opt cu funcții de conducere, și un agent de poliție sunt cercetați de IGPR. De asemenea, la nivelul IPJ Hunedoara sunt desfășurate două cercetări administrative, privind pontajul polițiștilor și modul în care aceștia completau foile de parcurs.

    Rezultatele anchetei Corpului de Control vin după două săptămâni de verificări ale polițiștilor de la București. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, mai mulți polițiști hunedoreni sunt suspectați de comiterea unor infracțiuni, drept urmare, în toate aceste cazuri au fost sesizați procurorii. Mai mult, 12 ofițeri, dintre care opt cu funcții de conducere în IPJ Hunedoara sunt cercetați de superiori. „A fost sesizat Parchetul, pentru săvârșirea unor infracțiuni de către mai mulți polițiști. Nu pot face precizarea cu privire la ce infracțiuni și de către cine, pentru că legea nu îmi permite. Pe de altă parte, la nivel de IGPR, sunt cercetați prealabil 12 ofițeri. Dintre cei 12 ofițeri, opt au funcții de conducere. În afara celor 12 ofițeri, este cercetat și un agent de poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, Georgian Drăgan. Acestea nu sunt însă singurele nereguli descoperite de Corpul de Control. „De asemenea, avem și două cercetări administrative, privind pontajul pentru orele lucrate, care se pare că nu erau trecute corespunzător, și modul de completare a foilor de parcurs al autospecialelor folosite în timpul serviciului. Asta e ceea ce pot să vă spun oficial la momentul acesta, urmând ca în urma verificărilor administrative și prealabile să revenim cu sancțiunile aplicate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

    Ancheta a avut ca punct de plecare Lupeniul

    Totul a plecat de la un memoriu trimis de câțiva polițiști de la Lupeni, în care era arătată situația de la Poliția din municipiu. Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a trimis, în urmă cu trei săptămâni, Corpul de Control în judeţul Hunedoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, au fost primite trei sesizări de la nivelul IPJ Hunedoara, cu privire la cele relatate de oamenii legii. Comisarul-șef Dănuț Mocanu, șeful Poliției Lupeni, este acuzat de subalterni că ar comite abuzuri în funcție, „transformând instituția într-un instrument la dispoziția sa, prin care urmărește doar bunăstarea proprie”. 20 dintre polițiștii de la Lupeni au înștiințat, în luna decembrie, conducerea IPJ Hunedoara de practicile pe care le-ar avea șeful lor, iar în urmă cu mai bine de o lună au trimis un memoriu la Ministerul de Interne, întrucât, spun ei, superiorii de la Deva, nu au luat nicio măsură împotriva lui comisarului-șef Dănuț Mocanu. Polițiștii susțineau, în memoriul transmis Ministerului Afacerilor Interne, că din anul 2012, momentul la care Dănuț Mocanu a fost numit la conducerea Poliției Lupeni, ei nu mai pot să își desfășoare activitatea în mod normal. Memoriul, dar și alte două sesizări, au ajuns la IGPR, iar inspectorul general al Poliției Române a dispus controale.

    Rămâne de văzut cum se vor finaliza anchetele penale, disciplinare și administrative care vizează modul de lucru al oamenilor legii hunedoreni.

    Sursa: Glasul-HD.ro

    Foto: arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.