MAE: 127 de români blocați în Maroc au cerut ajutor pentru a fi repatriați. Vor fi preluați și 53 de cetățeni străini





127 de români au cerut ajutor pentru a fi repatriați din Maroc, în condițiile în care aproape toate zborurile din această țară au fost suspendate de teama Omicron, noua variantă a coronavirusului SARS-CoV2. Avionul care îi va aduce pe români în țară va prelua și 53 de cetățeni străini, potrivit Ministerului de Externe.
MAE continuă demersurile pentru organizarea zborului de repatriere a cetățenilor români blocați în Maroc. Până la acest moment, pe baza solicitărilor de asistență consulară primite de către misiunea diplomatică de la Rabat, 127 de cetățeni români au cerut să fie repatriați, arată un comunicat al instituției.
„De asemenea, prin coordonarea pe linie consulară realizată de către Ambasada României la Rabat cu Delegația UE și misiunile celorlalte state membre UE acreditate în Maroc, vor fi preluați pe zborul de repatriere și 53 cetățeni europeni (15 polonezi, 13 croați, 10 maghiari, 4 bulgari, 3 germani, 3 greci, 2 sloveni, 2 lituanieni și un austriac)”, se arată în comunicat.
Ambele liste de pasageri vor fi finalizate și transmise operatorului aerian până joi dimineață.
Citeşte continuarea pe Digi24.ro.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)