Luni se reiau cursurile la Liceul Teoretic „Adam Müller-Guttenbrunn”





Comunicat. Prefectul Județului Arad, Gheorghe Stoian, a condus astăzi o nouă ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată în vederea evaluării la zi a situației produsă în această săptămână la Liceul Teoretic „Adam Müller-Guttenbrunn”. În urma asigurărilor primite din partea conducerii școlii și a Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, a fost luată hotărârea de a fi reluate cursurile în toate clădirile și clasele unității de învățământ, începând de luni, 20 ianuarie 2020. Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad împreună cu direcțiunea liceului vor continua să monitorizeze situația în următoarele două zile precum și luni dimineața, astfel încât să se asigure că la ora intrării elevilor în clase nu va mai exista niciun pericol pentru aceștia.
După decizia de suspendare a cursurilor ca urmare a apariției problemelor de sănătate acuzate de unii elevi ai liceului, spațiile unității de învățământ au fost igienizate intensiv conform dispozițiilor Direcției de Sănătate Publică, cu sprijinul personalului de curățenie și din alte școli. Numărul total al elevilor care s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad acuzând simptomele prezentate în comunicările anterioare este de 59, iar numărul total al elevilor internați este de 28. În acest moment mai sunt internați șase elevi, situația lor fiind bună.
Comentariile portalului
consider atunci daca nu e necesar sa scoti utilajele e la fel de nenecesar primarul fara el clar si bine de tot lucrurile vor merge mai bine ii si va (...)
Diverticul jenant sorosist🤣 Obsesii, obsesii de oameni fanatizați. Ceea ce am scris nu sunt aberațiile mele, ci ale Idolului tau. Iar sursa este el, Diliu Pinocchio Georgescu. Toate (...)
Mi-as duce crucea decisa de CEI MULTI cum am dus-o si pana acum vreo 35 de ani pana cand macar aparent au decis-o cei multi. Deocamdata imi duc crucea decisa de 9 + (...)